Sfântul Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfântul Prooroc Moise; Sfântul Mucenic Petroniu | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sfântul Mucenic Vavila, Episcopul Antiohiei; Sfântul Prooroc Moise; Sfântul Mucenic Petroniu

Sfântul Mucenic Vavila a trăit şi a murit ca martir pe vremea împăratului roman Decius (249-251 d.H.), prigonitorul creştinilor,  împreună cu trei copii - Urban, Prilidjan şi Epoloniu - şi cu mama lor, Cristodula. La acea vreme, în timpul şederii sale în Antiohia, împăratul păgân a organizat o mare sărbătoare în cinstea zeilor. Episcopul Vavila slujea Sfânta Liturghie în biserică şi se ruga pentru creştini, când a auzit că însuşi Decius vrea să intre în sfântul ăcaş, curios să cunoască Sfintele Taine şi să profaneze lăcaşul Domnului.

Plin de curaj, episcopul i-a blocat împăratului intrarea în biserică. Sângerosul Decius a vrut să se răzbune pe loc, dar, văzând mulţimea de popor creştin, a plecat, de frica unei revolte. A doua zi, însă, a dat poruncă să fie ars “templul” creştinilor şi să fie adus Episcopul Vavila înaintea sa. Cerându-i-se să se închine idolilor, sfântul a refuzat cu demnitate, iar tiranul l-a dat pe mâna comandantului militar Victorinus. Împreună cu episcopul se aflau închişi trei tineri, copiii săi duhovniceşti, împreună cu mama lor, cărora tiranul le-a poruncit să renunţe la credinţă. Apoi a ordonat să fie biciuiţi, să primească atâtea lovituri câţi ani avea fiecare: primul 12 lovituri, al doilea 10 şi al treilea 7 lovituri. La urmă, văzându-i statornici în credinţă, împăratul i-a condamnat pe toţi la moarte. Martirii au fost legaţi de copaci şi arşi de vii, după care li s-au tăiat capetele. Aşa au trecut la Domnul Sfântul Vavila, cei trei copii şi mama lor, Cristodula.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro