Shakira nu a plagiat! | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Shakira nu a plagiat!

Judecătorul a spus că s-a dovedit că acel compozitor dominican care a formulat acuzaţia pretinzând că este o copie după un cântec compus de el a minţit în instanţa de judecată, iar caseta pe care s-au bazat afirmaţiile sale este un fals, informează agerpres.ro.
„În acest proces a fost vorba despre o problemă de fraudă", a spus judecătorul districtual Alvin Hellerstein din Manhattan, care a respins cazul de încălcare a drepturilor de autor deschis împotriva Sony/ATV Latina şi Sony/ATV Discos. Însă în luna august a anului trecut, Hellerstein horărâse că acest cântec de top în limba spaniolă al Shakirei, precum şi un alt cântec al rapperului dominican cunoscut sub numele de El Cata sunt copiate ilegal după o înregistrare a dominicanului Ramon Arias Vasquez intitulată „Loca con su Tiguere". Judecatorul hotărâse că cele două unităţi Sony sunt răspunzătoare de încălcarea drepturilor de autor în distribuirea acestor melodii.

Conform drepturilor de autor

„Mayimba Muzica" cu sediul la New York, care deţine drepturile de autor asupra lucrărilor muzicale ale lui Arias, a dat în judecată Sony în 2012.
Hellerstein a declarat luni că noi probe aduse în atenţia sa de Sony oferă „dovezi competente şi substanţiale" potrivit cărora caseta pe care se presupune că Arias a înregistrat piesa, conform drepturilor de autor din SUA, nu a fost făcută în 1998 aşa cum a susţinut. Hellerstein a spus că şi-a pierdut încrederea în mărturia lui Arias.
Reprezentanţii Mayimba şi avocaţii săi au refuzat să comenteze cu privire la hotarârea de luni. Avocatul Sony, Barry Slotnick a declarat: „Suntem foarte încântaţi şi mulţumim în numele Sony şi al autorilor reali, El Cata şi Shakira".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro