Simionescu: «Dănuţ Mihai este o opţiune» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Simionescu: «Dănuţ Mihai este o opţiune»

Primarul Aurel Simionescu speră că PSD-UNPR şi PC îşi vor uni forţele şi pentru alegerile anticipate pentru conducerea Consiliului Judeţean. Întrebat în legătură cu informaţia făcută publică recent, de către deputatul PSD Cristian Rizea, privind dorinţa senatorului conservator Dănuţ Mihai de a-i lua locul lui Gheorghe Bunea Stancu la fruntea judeţului, edilul şef a confirmat, punctând că PC-istul este într-adevăr o variantă. Cu toate acestea, Simionescu a mai adăugat că, din punctul său de vedere, este încă prea devreme pentru a se pronunţa asupra unui singur candidat, decizia urmând a fi luată ulterior, în funcţie de speranţele de câştig ale celor care se vor înscrie în cursa electorală. "Mihai Dănuţ este o opţiune. Dacă pentru consiliul judeţean vom ajunge la situaţia de alegeri anticipate a preşedintelui, atunci va trebui să discutăm în relaţia PSD-UNPR-PC care este persoana cea mai potrivită. Discutăm prima dată despre cine vrea, că trebuie să şi vrea persoana respectivă. Şi discutăm apoi despre modul în care cei care vor - 2, 3, 7 -, au şanse să câştige acest post. Şi atunci, dacă domnul x sau y va fi cel desemnat, întreaga alianţă va trebui să îl sprijine în demersul respectiv. Discuţia pe care am avut-o eu, dar la nivel informal, a fost că vom candida împreună pe aceeaşi formulă, dacă vom ajunge şi când vom ajunge într-o asemenea situaţie de alegeri anticipate. Dar nu cred că trebuie făcute prea multe astfel de gânduri, pentru că de la o zi la alta lucrurile se schimbă. Astăzi este x cel mai bine plasat, mâine se poate să nu mai fie aşa", a declarat Simionescu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro