Sindicatul Agenţilor de Poliţie, pus pe picioare la Brăila | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicatul Agenţilor de Poliţie, pus pe picioare la Brăila

Sindicatul Naţional al Agenţilor de Poliţie (SNAP) şi-a început activitatea şi la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila. În urmă cu câteva zile, au fost aleşi membrii din structura de conducere a Biroului Teritorial Brăila al SNAP. Au fost desemnaţi preşedintele şi vicepreşedinţii care vor lupta pentru drepturile agenţilor de poliţie.
Potrivit unui recent comunicat de presă, a avut loc Adunarea Generală a membrilor Sindicatului Naţional al Agenţilor de Poliţie, din cadrul IPJ Brăila, în vederea alegerii membrilor din structura de conducere a Biroului Teritorial Braila. Din partea Biroului Executiv Central al SNAP au fost prezenţi la acest eveniment: Iulian Surugiu - preşedinte SNAP, Constantin Mandache - prim-vicepreşedinte şi Adrian Diugu - vicepreşedinte.
În urma desfăşurării procedurii de votare au fost aleşi: preşedinte - Done Ştefan, vicepreşedinţi - Smeu Ionuţ şi Uzeanu Radian, secretar - Momescu Nicoleta. Ca delegaţi sindicali au fost desemnaţi Gheorghe Sorinel, Lazăr George, Ghinea Valeriu, Meiroşu Tudorel, Costea Jan şi Trancă Iulian.
În cadrul şedinţei, poliţiştii prezenţi au ridicat o serie de probleme referitoare la programul de lucru, care nu este stabilit concret la echipele de cercetare la faţa locului, şi la drepturile salariale prevăzute de O.M.A.I. 101/2014, ce nu s-au acordat poliţiştilor care au prestat ore în zilele de repaus săptămânal şi de sărbători legale şi nu au beneficiat de timpul liber corespunzător în perioada iulie - decembrie 2014. S-a discutat şi despre nerespectarea art. 8 alin. 2 din O.M.A.I. 577/2008, prin faptul că orele suplimentare sunt efectuate fără a exista dispoziţii scrise de către şefi, despre acordarea sporului pentru studii superioare, care creează discriminări în rândul agenţilor de poliţie şi nerespectarea programului de lucru la posturile de poliţie.
Biroul Executiv Central al SNAP i-a asigurat pe reprezentanţii sindicali de la Brăila de tot sprijinul pentru rezolvarea problemelor expuse.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro