Sindicatul "Metal 94" a chemat ITM-ul pe capul administraţiei "Laminorul" | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindicatul "Metal 94" a chemat ITM-ul pe capul administraţiei "Laminorul"

Inspectorii de muncă brăileni derulează de câteva zile un control la SC "Laminorul", aceasta în contextul în care organizaţia sindicală a uzinei anunţase încă de la începutul lunii că va sesiza instituţiile abilitate în plan local şi la nivel central cu privire la neregulile săvârşite de administraţie. "Noi am sesizat inclusiv Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila cu privire la nerespectarea legislaţiei muncii şi a Contractului Colectiv de Muncă pe unitate, iar instituţia a reacţionat corect, declanşând un control la unitate. În funcţie de concluziile actului de control, precum şi dacă preşedintele Consiliului de Administraţie al «Laminorul» vine la discuţii cu noi, sindicatul va hotărî dacă va merge mai departe cu acţiunea sa, chiar şi până la AVAS (Autoritate pentru Valorificarea Activelor Statului - n.r.) sau la Guvern", ne-a declarat liderul sindical, Constantin Iarca, punctând că ofensiva sindicală se va opri numai dacă preşedintele CA, Victor Dyshlevich, va veni la discuţii în unitate.
În altă ordine de idei, important de subliniat este că uzina "Laminorul" a finalizat colaborarea cu "Mechel Târgovişte", care a constituit o veritabilă gură de oxigen în lipsa de comenzi şi pe fondul accesului greoi la finanţări. "De la «Mechel Târgovişte» veneau comenzi pe partea de procesare şi noi primeam în schimb un procent mic pentru munca depusă. Acum avem propriile contracte, cu alte cuvinte avem comenzi şi, de asemenea, avem contractată şi materia primă. Practic, la acest moment, suntem pe picioarele noastre", a explicat liderul sindical.
Reamintim că la mijlocul lunii, Sindicatul "Metal 94" a formulat o adresă înaintată conducerii uzinei, în atenţia forurilor decizionale ale companiei în care au fost cuprinse toate nemulţumirile membrilor de sindicat. "Principala nemulţumire a sindicatului este aceea că preşedintele Consiliului de Administraţie, adică reprezentantul patronatului, Dyshlevich Victor, evită de aproape un an orice întâlnire cu sindicatul", comenta la vremea respectivă liderul sindical, arătând că printre revendicări se numără acordarea primelor de vacanţă restante precum şi a tichetelor de masă.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro