Sindromul hemolitic uremic se extinde: Un copilaş de un an din Bacău a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sindromul hemolitic uremic se extinde: Un copilaş de un an din Bacău a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi


DSP Bacău a început o investigaţie epidemiologică după ce starea unui copilaş de un an cu sindrom hemolitic uremic s-a înrăutăţit şi a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Copilaşului i-au fost recoltate probe pentru a se stabili clar cauza apariţiei sindromului.

Totodată, DSP Bacău a început investigaţia epidemiologică efectuând inclusiv anchetă alimentară.
"Direcţia de Sănătate Publică Bacău a informat Ministerul Sănătăţii şi Centrul National de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile de la INSP, conform ordinului ministrului Sănătăţii de raportare zilnică a cazurilor de boală diareică gravă şi sindrom hemolitic uremic, cu privire la apariţia în ziua de vineri a unui caz de sindrom hemolitic uremic (SHU) la Spitalul Judeţean din Bacău, copilul fiind ulterior transferat la Spitalul de Pediatrie din Iaşi", se arată în comunicatul citat.

Potrivit Ministerului Sănătăţii, este vorba de un copil de un an din oraşul Bacău, care s-a internat vineri, 19 februarie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău şi care a fost transferat, în aceeaşi zi, la Spitalul de Pediatrie din Iaşi în cadrul secţiei de nefrologie.

"Copilul a manifestat boala diareică acută cu debut în data de 4 februarie, pentru care a primit tratament antibiotic timp 3 zile în regim ambulatoriu cu o evoluţie favorabilă, dar cu înrăutăţire a stării de sănătate în data de 18 februarie", anunţă Ministerul Sănătăţii.

Potrivit recomandărilor Ministerului Sănătăţii, DSP Bacău a început investigaţia epidemiologică efectuând inclusiv anchetă alimentară. Copilul a ajuns la Spitalul de Pediatrie Iaşi cu aproximaţie la ora 20:00, urmând sa fie recoltate probe pentru a se stabili clar cauza apariţiei sindromului.

Ministerul Sănătăţii recomandă populaţiei să asculte recomandările medicilor cu privire la respectarea regulilor de igienă în această perioadă.

Trei copii cu sindromul hemolitic-uremic, toţi din Argeş, au murit în ultimele săptămâni la Spitalul "Marie Curie" din Capitală.

Şapte bebeluşi cu sindrom hemolitic-uremic sunt internaţi în continuare la spitalul "Marie Curie" din Capitală, dintre care patru sunt la Nefrologie şi trei la Terapie Intensivă, a spus, vineri, medicull Mihaela Bălgrădean, şefa secţiei de Nefrologie.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro