+) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

+) Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil şi al tuturor cereştilor puteri

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care-i cinstim astăzi şi în fiecare an, sunt cei care duc la îndeplinire porunca milei şi a dreptăţii Lui Dumnezeu.

Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografia creştină în haine de ostaş şi având în mână o sabie de foc. El este rânduit de Dumnezeu pentru ca dreptatea Sa să biruiască, întru mântuirea neamului omenesc. Arhanghelul Mihail este cel care, în momentul căderii îngerilor răzvrătiţi, a strigat: “Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!”, restabilind, astfel, ordinea stabilită de Dumnezeu Tatăl, Creatorul Universului. Potrivit Tradiţiei, la Dreapta Judecată, morţii vor învia la glasul trâmbiţei Sfântului Arhanghel Mihail, cel cu sabie de foc.

Sfântul Arhanghel Gavriil este aducătorul veştilor bune, a milei dumnezeieşti faţă de noi, oamenii. El a vestit în vechime că Fiul Lui Dumnezeu, Mesia, Se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc. Sfântul Gavriil apare în icoane îmbrăcat în vestminte sacerdotale şi purtând în mână un crin, semnul veştilor bune, ori o sferă cu însemnele Lui Hristos, arătând prin aceasta că este mesagerul mântuirii lumii.

Simboluri ale luptei împotriva răului, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române. Trebuie, de asemenea, amintit faptul că astăzi este hramul celei mai vechi biserici din Brăila, lăcaş sfânt ctitorit în urmă cu trei veacuri în Centrul Vechi (Piaţa Traian).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro