SOCIAL: ACCIDENT cu patru români în Bulgaria. Unul dintre răniţi a fost transportat la spitalul din Constanţa | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: ACCIDENT cu patru români în Bulgaria. Unul dintre răniţi a fost transportat la spitalul din Constanţa

Un accident rutier în care a fost implicat un autoturism în care se aflau patru cetăţeni români s-a produs, duminică dimineaţă, în Bulgaria, la câţiva kilometri de graniţa cu România, unul dintre răniţi fiind transportat, în stare stabilă, la Spitalul Judeţean Constanţa.

Accidentul s-a produs la primele ore ale dimineţii de duminică, în regiunea Dobrich, la câteva zeci de kilometri distanţă de Vama Veche, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform primelor informaţii, se pare că din cauza condiţiilor meteo nefavorabile, fiind ceaţă şi drum umed, maşina cu care se deplasau cei patru români s-ar fi răsturnat în afara şoselei.

Autorităţile bulgare au solicitat şi intervenţia unui echipaj de la Ambulanţă, din judeţul Constanţa, acesta ieşind din ţară în jurul orei 06.30 şi revenind cu unul dintre răniţi la 07.15. Pacientul era în stare stabilă şi a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa pentru investigaţii medicale de specialitate.

Ceilalţi trei ocupanţi ai autoturismului au rămas în Bulgaria, unde urmează să dea detalii poliţiştilor bulgari despre producerea accidentului.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro