SOCIAL. Cât câştigă un pompier în România şi cât trebuie să te pregăteşti pentru o astfel de meserie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL. Cât câştigă un pompier în România şi cât trebuie să te pregăteşti pentru o astfel de meserie

Cei care lucrează ca pompieri cu grad de subofiţeri s-au instruit timp de doi în şcolile de profil şi sunt angajaţi la stat, iar salariile variază în funcţie de experienţa pe care o au în câmpul muncii, dar şi de specializarea pe care şi-au ales-o. Astfel, salariile acestora încep de la 1.100 de lei net pe lună şi pot ajunge până la 2.800 de net pe lună, plafonul maxim pe care îl poate atinge un pompier cu grad de subofiţer într-o unitate din Bucureşti sau Cluj, potrivit informaţiilor publicate pe site-urile Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dealu Spirii" din Bucureşti şi cel al ISU Cluj.

"Nu am un motiv anume pentru care am ales meseria asta, a fost o decizie mai degrabă de moment, influenţată într-o anumită măsură şi de fratele meu, care a urmat aceeaşi carieră profesională. Fac asta de aproape opt ani şi îmi place tot mai mult. Nici o intervenţie nu seamănă cu alta. Este greu însă, încă este ciudat să intri acolo de unde toată lumea fuge", spune Sandu, 29 de ani, pompier la o unitate din Capitală.

Subofiţerii din cadrul unor astfel de instituţii sunt, practic, "motorul" operaţiunilor de salvare în situaţii de urgenţă. Ei sunt pompierii care sting incendii, care pleacă pe teren cu echipaje SMURD pentru a descarcera victimele, cei care ajută în caz de inundaţii sau alunecări de teren. Chiar dacă aproximativ toţi pompierii cu grad de subofiţer au acelaşi istoric academic- şcoala de subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldeşti din judeţul Prahova- nu toţi urmează aceeaşi pregătire odată ce au fost repartizaţi într-o unitate. Pe timpul zilei de lucru asistă la aceleaşi cursuri teoretice şi la aceleaşi simulări, însă fiecare poate să se specializeze în diferite arii precum alpinism sau scufundări.

Deşi, teoretic, lucrează 24 de ore şi apoi 72 de ore sunt liberi, mulţi dintre pompieri ştiu cum este să fie chemaţi la serviciu din concediu, cum este să lucrezi de sărbători sau să fii detaşat timp de câteva zile sau săptămâni în alte oraşe pentru a da o mână de ajutor în caz de urgenţă.

"Este un loc de muncă pe care îl ai şi după ce îţi termini programul, pentru că te pot chema oricând să lucrezi. La un moment dat, când erau inundaţii mari în Moldova, am fost detaşaţi acolo timp de două săptămâni. Noaptea ne odihneam, iar ziua o luam de la capăt", mai spune Sandu. El este unul dintre cei care au reuşit să devină pompieri fără să fi făcut studii de profil, dat fiind faptul că în anul 2006, România avea nevoie de mai mulţi pompieri, pentru a se alinia la standardele UE şi NATO. Astfel, s-a decis admiterea pe locuri de pompieri doar pe baza diplomei de bacalaureat. În prezent însă, oricine vrea să devină pompier trebuie să absolve măcar cursurile de la Boldeşti sau pe cele de la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab I".

 

Ofiţerii, salarii de până la 7.000 de lei net pe lună

 

Nu doar subofiţerii participă la intervenţii, ci şi ofiţerii (mai mari în grad), care termină după patru ani de studiu Facultatea de Pompieri din cadrul Academiei de Poliţie, Acaedmia Tehnică Militară sau Academia Forţelor Terestre, însă cei mai mulţi se ocupă de logistica unităţilor, contabilitate sau supervizează intervenţiile, potrivit informaţiilor din piaţă. Iar salariul este pe măsură. Dacă minimul porneşte cam de la acelaşi nivel ca cel al subofiţerilor, în cazul ofiţerilor fără funcţie de comandă, salariul maxim pe care aceştia îl pot primi în unităţi ISU din Bucureşti, Cluj, Olt sau chiar Mureş variază între 5.000 şi aproape 7.000 de lei net pe lună, în condiţiile în care salariul mediu pe economie este de circa 1.700 de lei.

Pentru a ocupa un post de pompier absolvenţii de liceu trebuie să dea un examen la o instituţie de învăţământ de profil, care este compus dintr-o testare psihologică, un concurs scris pe baza unei bibliografii specifice, o testare medicală şi una fizică, fiecare dintre aceste probe fiind eliminatorie. La absolvire, fiecare subofiţer şi ofiţer (ambii cadre militare) este repartizat în funcţie de nota obţinută acolo unde este nevoie de personal nou.

"Este o meserie care ţine de voinţă. Mereu trebuie să fie mai bine, să creşti de la o intervenţie la alta şi să fii mulţumit că ai putut să îi ajuţi pe cei care te solicită sau care au nevoie de ajutor. Fiecare intervenţie reuşită îmi aduce satisfacţie şi mă face să îmi placă ceea ce fac", precizează şi Daniel, 28 de ani, pompier cu grad de ofiţer care lucrează în prezent în judeţul Harghita ca membru al echipajelor SMURD.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro