SOCIAL: Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat definitiv la şase ani de închisoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Fostul preşedinte al ANOFM Silviu Bian, condamnat definitiv la şase ani de închisoare

Fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM) Silviu Bian a fost condamnat definitiv la şase ani de închisoare cu executare, pentru luare de mită, printr-o decizie luată joi de instanţa supremă.

Înalta Curte de Casaţie Justiţie a menţinut astfel condamnarea dată lui Bian, în iunie 2013, de Curtea de Apel Bucureşti.

La fondul procesului, Bian a fost condamnat de Tribunalul Capitalei, în mai 2012, la nouă ani de închisoare.

În 9 noiembrie 2011, procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au trimis în judecată pe Silviu Bian, pentru luare de mită, în formă continuată. Alături de el au fost deferiţi justiţiei Cristache Ristea, fost director executiv al Centrului de Formare Profesională a Personalului ANOFM, şi Alexandra Maria Ţichindelean, fost director al Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane din cadrul ANOFM.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada decembrie 2010 - octombrie 2011, Silviu Bian, în calitate de preşedinte al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă şi al Consiliului de administraţie din cadrul ANOFM, ar fi primit peste 270.000 de euro de la opt angajaţi, în cadrul a două proiecte destinate dezvoltării resurselor umane, finanţate din fonduri europene, pentru a vira 25 la sută din costul acestora, reprezentând cofinanţarea din fonduri proprii, alocate din bugetul asigurărilor pentru şomaj.

Pe de altă parte, Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, în 10 martie, că a constatat că Silviu Bian a fost în incompatibilitate, întrucât din 2009 până în 2011 a fost atât preşedintele ANOFM, cât şi cenzor la mai multe societăţi comerciale.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro