SOCIAL: Funeriu: Liceul "Jean Monnet" va fi supravegheat timp de un an de inspectorul şcolar general | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SOCIAL: Funeriu: Liceul "Jean Monnet" va fi supravegheat timp de un an de inspectorul şcolar general

Liceul "Jean Monnet" din Capitală, a cărui conducere a fost demisă în urma verificărilor făcute de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei, va fi supravegheat timp de un an de inspectorul şcolar general, a declarat luni dimineaţa, la Realitatea TV, ministrul Daniel Funeriu.

Potrivit lui Funeriu, raportul întocmit de Corpul de control a fost semnat la sfârşitul săptâmânii trecute. Ministrul a comentat faptul că măsurile au fost luate ca urmare a faptului că la această unitate de învăţământ nu s-au respectat procedurile, iar chiar dacă în acest liceu există şi elevi cu situaţie materială bună, nu înseamnă că unitatea are un statut privilegiat.

"Este prea puţin important dacă originea socială a părinţilor sau anumkite comkportamente emancipate ale elevilor au dus la această situaţie, cert este că situaţia nu a permis desfăşurarea unui act educaţional de calitate", a adăugat ministrul Educaţiei.

Cea mai importantă consecinţă a raportului cu privire la activitatea Liceului "Jean Monnet" este că timp de un an de zile şcoala va fi supravegheată de inspectorul şcolar general în ceea ce priveşte toate aspectele legate de învăţământ, a explicat ministrul Educaţiei. Acesta a amintit şi că a dispus Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti să aibă în vedere înlocuirea întregii conduceri a liceului, precum şi o serie de alte măsuri pe linie administrativă.

Referitor la faptul că directoarea liceului ar fi aflat din presă că a fost demisă, Funeriu a explicat că relaţia şcolii este cu Inspectoratul şcolar, nu cu ministerul, iar Inspectoratul are datoria de a face comunicările legale şi de a aplica măsurile dispuse, odată cu primirea raportului Corpului de control.

"Angajamentul ministerului pentru rigoare, pentru ordine, pentru disciplină este foarte puternic", a susţinut ministrul Educaţiei, care a adăugat că este important să transmită un semnal puternic către sistemul educaţional, care să arate că cei din conducerea şcolilor trebuie să vegheze la buna desfăşurare a actului educaţional.

Pe de altă parte, ministrul Daniel Funeriu a explicat că, în urma verificărilor făcute la Colegiul Sfântul Sava din Capitală s-a dispus o inspecţie generală, pentru evaluarea mai atentă a ceea ce se întâmplă în acea şcoală, având în vedere că în urma primei verificări s-a constatat că e nevoie de un control mai atent.

Conducerea Liceului "Jean Monnet" din Capitală a fost demisă, ca urmare a neregulilor constatate de Corpul de control al Ministerului Educaţiei, au declarat duminică, pentru NewsIn, surse din minister.

Verificările efectuate de Corpul de control au fost finalizate joi, iar raportul a fost înaintat ministrului Educaţiei, Daniel Funeriu.

Pe de altă parte, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Bucureşti, după ce vor primi oficial raportul Corpului de control al Ministerului Educaţiei, vor lua măsurile care sunt impuse prin acel document.

Corpul de control al ministrului Educaţiei a desfăşurat un control la Liceul "Jean Monnet" din Bucureşti, după ce un profesor şi o elevă au fost implicaţi într-un scandal. Eleva, în vârstă de 17 ani, l-a acuzat pe profesor de viol. Bărbatul, în vârstă de 27 de ani, este în prezent în arest preventiv.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro