Sorin Oprescu - considerat pericol public | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sorin Oprescu - considerat pericol public

Unul dintre motivele pentru care primarul Sorin Oprescu a fost arestat preventiv este şi faptul că acesta ar putea influenţa ancheta procurorilor DNA dacă ar fi lăsat în libertate, afirmă Tribunalul Bucureşti, care a publicat motivele pentru care a fost reţinut edilul Capitalei pentru luare de mită. Este vorba de 25.000 de euro.
„În speţă, natura infracţiunii care se presupune că a fost săvârşită de inculpat, respectiv o infracţiune de corupţie, modul în care acesta a acţionat (descoperind existenţa unui director de instituţie publică din subordinea sa, care a creat un grup de persoane cărora le atribuie contracte în contraprestaţia încasării unor sume mari de bani drept mită, în loc să sancţioneze acest comportament, a decis că ar fi în interesul său să intre în activitatea infracţională, asigurându-şi astfel un venit suplimentar, în mod ilicit), reacţia societăţii la asemenea fapte, prin care o persoana publică, deţinătoare a celei de-a doua funcţii elective ca număr de voturi în România primeşte mită, prin intermediul directorului unei instituţii publice din subordinea sa, conturează un grad ridicat de pericol social, măsura arestării preventive fiind singura măsura aptă să asigure la acest moment buna desfăşurare a procesului penal", se arată în motivare.

Cu siguranţă e mită, nu „împrumut"

Procurorii DNA au ca probe în dosarul de corupţie al primarului Sorin Oprescu interceptări ale convorbirilor telefonice, înregistrări video şi audio, fotografii, precum şi localizare prin mijloace tehnice. Astfel, la dosar există o înregistrare a dialogului purtat de Sorin Oprescu cu persoana care i-a adus banii în locuinţa sa din localitatea Ciolpani, judeţul Ilfov.
Judecătorii de la Tribunalul Bucureşti susţin că, din probele puse la dispoziţie de procurorii DNA, se conturează teza potrivit căreia Sorin Oprescu a primit cei 25.000 euro de la Bogdan Popa ca mită şi nu cu titlu de „împrumut", aşa cum a susţinut primarul „în mod cu totul neconvingător" în faţa instanţei.
„Este, de asemenea, de necontestat faptul că inculpatul O.S.M. (Oprescu Sorin Mircea - n.r.) şi-a însuşit această sumă de bani primită de la denunţătorul..., sens în care există dovezi la dosarul cauzei. (...) De altfel, audiat în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, inculpatul O.S.M. nu a contestat acest fapt. Totodată, probele administrate în cursul urmăririi penale conturează teza potrivit căreia inculpatul O.S.M. a primit de la P.B.C. suma de 25.000 euro cu titlu de mită şi nu cu titlu de „împrumut", aşa cum a susţinut inculpatul în mod cu totul neconvingător, în faţa judecătorului", se arată în motivare.
„În concluzie, din probele existente la dosarul cauzei, astfel cum au fost expuse mai sus, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că inculpatul O.S.M. a cunoscut provenienţa ilicită a sumei de 25.000 euro, pe care a primit-o de la denunţătorul..., cu titlu de contraechivalent al prestaţiei sale, aceea de a asigura stabilitatea funcţiei publice deţinute de..., prin încălcarea obligaţiilor ce îi reveneau în calitate de primar al municipiului Bucureşti", se mai arată în motivarea magistraţilor.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro