Spectacol de colinde şi donaţii pentru Cristi la Bărăganul | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol de colinde şi donaţii pentru Cristi la Bărăganul

Un spectacol de colinde, ce cuprinde şi acţiunea de strângere de fonduri pentru Cristian Filip, va avea loc joi, chiar în localitatea natală a băiatului: Bărăganul. Pe scenă vor urca foşti colegi de generală ai lui Cristi.
Primăria Bărăganul, Parohia Radu Vodă şi Şcoala Gimnazială Bărăganul organizează joi, 17 decembrie, începând cu ora 11.30, spectacolul "După datini colindăm". Evenimentul se va desfăşura la Căminul Cultural din localitate. În cadrul programului de colinde vor evolua Corul elevilor din clasele primare, Corul elevilor din clasele gimnaziale şi Corul de preoţi al Protoieriei Însurăţei.
Cei prezenţi vor avea ocazia nu numai să asculte cele mai frumoase colinde de Crăciun, dar să şi facă o faptă bună în pragul Sărbătorilor de iarnă. În sală se va afla o urnă în care publicul poate face donaţii pentru Cristian Filip, în cadrul acţiunii "#hailasuc pentru Cristi".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro