Spectacol handbalistic în primele două zile la Trofeul Carpaţi | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spectacol handbalistic în primele două zile la Trofeul Carpaţi

• organizarea a fost ireproşabilă • susţinută frenetic de publicul spectator brăilean, România A, pentru care a evoluat şi Alina Vătu, a câştigat partidele cu România B şi Japonia 

 

Atmosferă superbă în Polivalenta brăileană la meciurile din cadrul celei de a 51-a ediţii a Trofeului Carpaţi la handbal feminin,  la care au participat naţionala României, semifinalistă la ultimul campionat european, cea a Angolei, care este campioana Africii, şi cea a Japoniei, vicecampioana Asiei. A patra reprezentativă de la acest turneu internaţional a fost naţionala de tineret a României.

Organizarea în primele două zile a fost ireproşabilă, iar publicul spectator, ca de obicei, la înălţime.

Iar formaţiile care au venit la Brăila au căutat să joace cel mai bun handbal, pentru că toate se pregătesc pentru mondialul din Japonia.

Primul meci al turneului, cel dintre Angola şi Japonia a fost unul între două echipe foarte bătăioase, cu stiluri diferite de joc. Egalitatea a persistat o bună perioadă însă treptat Angola, care a arătat că are trasee mai clare, a condus cu 13-11 la pauză, iar în final s-a impus cu 26-21.

Principalele marcatoare ale naţionalei Angolei au fost Helena Paulo şi Albertina Cruz cu 9 respectiv 6 goluri, iar de la naţionala Japoniei, Mana Ohyama şi Haruno Sasaki cu 6 respectiv 4 reuşite. 

În cea de a doua partidă a zilei, cea dintre România A şi naţionala de tineret sub titulatura de România B, în evidenţă au ieşit portarii de la tineret, Diana Ciucă şi Cristina Ceauşescu, care au avut prestaţii foarte bune în faţa vedetelor formaţiei pregătite de Tomas Ryde.

Partida dintre România A, care va participa la Campionatul Mondial şi România B care se pregăteşte pentru Campionatul European de tineret, a fost una echilibrată. S-a jucat de la egal la egal până spre finalul primei reprize când tricolorele coordonate de Ryde s-au desprins la 8 lungimi, 15-7. A fost 16-9 pentru România A  dar în ultimele minute naţionala de tineret a reuşit să se apropie la trei lungimi, 16-13, acesta fiind şi scorul după prima repriză.

Prima reprezentativă a ţării a controlat jocul şi în repriza a doua şi s-a impus cu 36-28.

Pentru România A au marcat Udriştoiu 5, Bucur 5, Ostase 5, Florică 4, Vătu 3, Pintea 3, Pristăviţa 2, Perianu 2, Zamfirescu 2, Leuştean 2, Constantinescu 2, Ilie 1, iar pentru România B au înscris Cace 5, A. Popa 5, Vrabie 3, Pica 3, Vâlcan 3, Moraru 2, Kerekeş 2, Bălăceanu 1, Stamin 1, Jipa 1, Moroianu 1, Beşleagă 1.

Sâmbătă, Angola a învins la scor, 29-18, naţionala de tineret a României, diferenţa fiind făcută de talia şi experienţa angolezelor. Însă România B a avut meritul de a juca de la egal la egal în primele 20 de minute cu campioana Africii.

Pentru România au marcat Beşleagă 4, Popa 3, Moroianu 3, Cace 2, Bălăceanu 1, Vrabie 1, Stamin 1, Jipa 1, Marin 1, Ilie 1, iar pentru Angola au înscris Paulo 5, Kassoma 5, Guialo 4, Cazanga 3, Bernardo 3, Machado 2, Venancio 2, Santos 2, Irancelma 1, Chissola 1, Dombax 1.

Cel mai spetaculos meci al zilei a doua a fost cel dintre România A şi Japonia. În faţa unor jucătoare mobile, dinamice, tricolorele s-au impus la limită, 28-27. Meciul a fost echilibrat în primul sfert de oră după care formaţia pregătită de Tomas Ryde, mai creativă, a condus în permanenţă la 2-3 goluri şi a avut două goluri avans, 13-11 la pauză. În repriza a doua, tricolorele au condus cu 21-16 în minutul 41 şi cu 23-17 în minutul 45, apoi diferenţa de patru goluri s-a menţinut până în minutul 55. Finalul a fost însă plin de suspans, japonezele s-au grupat foarte bine în defensivă, echipa României nu a mai găsit soluţii în faza de atac, iar diferenţa s-a redus la doar un gol. România A s-a impus cu 28-27 şi duminică după-amiază a jucat fianala turneului cu Angola.

Pentru România A au marcat Pintea 7, Seraficeanu 5, Laslo 3, Adespii 3, Pristrăviţa 2, Ostase 2, Udriştoiu 1, Bucur 1, Florica 1, Tănăsie 1, Constantinescu 1, Ilie 1, iar pentru Japonia au înscris Hara 4, Yokoshima 4, Onyama 3, Kawiamura 3, Sunami 3, Tanabe 2, Akyiama 2, Sasaki 2, Yoshida 2, Nagata 1, Fujita 1.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro