Spike Lee şi Gena Rowlands, recompensaţi cu Oscaruri onorifice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spike Lee şi Gena Rowlands, recompensaţi cu Oscaruri onorifice

Gala s-a desfăşurat în condiţii sporite de securitate după atacurile de vineri de la Paris, soldate cu cel puţin 129 de morţi. Preşedinta Academiei, Cheryl Boone Isaacs, a cerut păstrarea unui moment de reculegere la începutul ceremoniei în memoria celor ucişi. „Toţi cei de aici sunt solidari şi sprijină Franţa şi poporul francez", a spus ea, menţionând lunga istorie de a face film şi dragostea de cinema a acestei ţări, conform Reuters.
Regizorul Spike Lee şi actriţa Gena Rowlands au primit câte un Oscar onorific, iar artista Debbie Reynolds a fost recompensată cu premiul Jean Hersholt Humanitarian pentru activităţile sale umanitare.
Spike Lee, 58 de ani, a câştigat Student Academy Award în 1983 pentru cea mai bună dramă, cu filmul „We Cut Heads", şi a fost de două ori nominalizat la Oscar: în 1990, pentru scenariul filmului „Do the Right Thing"; şi în 1998, pentru documentarul „4 Little Girls". Filmografia sa include titluri ca „Malcom X" (1992) şi „Inside Man" (2006).
Gena Rowlands, 85 de ani, a fost nominalizată la Oscarul pentru cea mai bună actriţă în filmele „A Woman Under the Influence" (1974) şi „Gloria" (1980), ambele în regia soţului ei, John Cassavetes, şi a jucat în 40 de filme, între care „The Notebook" (2004) iar cel mai recent fiind „Six Dance Lessons in Six Weeks" (2014). Este cunoscută ca o promotoare a filmului independent.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro