Spitalul regional Brăila-Galaţi, pe agenda de lucru a Guvernului Tudose | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Spitalul regional Brăila-Galaţi, pe agenda de lucru a Guvernului Tudose

• alte patru spitale regionale sunt în “cărţi”, în zonele Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa şi Braşov • urmează discuţii cu autorităţile locale pentru identificarea spaţiilor în care vor fi construite aceste unităţi spitaliceşti

 

Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, printr-un memorandum, demararea procedurilor necesare pentru construirea a cinci spitale regionale în Brăila-Galaţi, Timişoara, Târgu-Mureş, Constanţa şi Braşov. Urmează consultările cu autorităţile administraţiei publice locale pentru identificarea terenurilor care să permită funcţionarea în condiţii optime şi la standarde de calitate atât din punct de vedere al respectării circuitelor funcţionale, cât şi al asigurării tuturor utilităţilor.

“Astfel, vor fi iniţiate demersuri pentru identificarea soluţiilor de finanţare pentru construirea celor cinci spitale regionale, cu încadrarea în ţintele anuale de deficit, şi în cazul în care va fi necesară contractarea unor împrumuturi la nivel guvernamental, aceasta se va face cu respectarea legislaţiei privind datoria publică”, se menţionează în comunicatul transmis de Guvernul României, după încheierea şedinţei de miercuri.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro