SPORT: CFR Cluj şi Astra Giurgiu, excluse din cupele europene în următoarele trei sezoane | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SPORT: CFR Cluj şi Astra Giurgiu, excluse din cupele europene în următoarele trei sezoane

Echipele CFR Cluj şi Astra Giurgiu au fost sancţionate cu excluderea din cupele europene în următoarele trei sezoane, deoarece înregistrează datorii către alte grupări, angajaţi şi autorităţi, a anunţat, luni, site-ul oficial al UEFA.

Decizia a fost luată de camera de judecată a Corpului de control financiar al cluburilor (CFCB) din cadrul UEFA.

CFR Cluj şi Astra Giurgiu pot scăpa de această sancţiune dacă vor face dovada achitării datoriilor până la data de 31 ianuarie 2015.

Gruparea ardeleană a primit şi o amendă de 150.000 de euro, în timp ce Astra Giurgiu a fost sancţionată cu 100.000 de euro.

Clubul lituanian FK Ekranas a fost sancţionat cu participarea în cupele europene pentru următoarele două sezoane şi a fost amendat cu 15.000 de euro.

Gruparea turcă Bursaspor a fost sancţionată cu neparticiparea în cupele europene în următoarele patru sezoane dacă nu va putea face dovada achitării datoriilor până la 31 ianuarie 2015. De asemenea, turcii au fost amendaţi cu 100.000 de euro, suma care se va înjumătăţi dacă îşi vor achita datoriile.

La 26 septembrie, Corpul de Control Financiar al Cluburilor din cadrul UEFA (CFCB) a decis ca primele de participare în cupele europene să fie blocate în cazul a cinci grupări, între care se numărau şi Astra Giurgiu şi CFR Cluj, acestea fiind monitorizate în continuare.

UEFA a precizat atunci că primele au fost blocate deoarece s-a constatat că la data de 30 iunie 2014 cluburile aveau "restanţe financiare importante faţă de alte grupări, faţă de angajaţi şi/sau autorităţi".

Echipa Astra Giurgiu a participat în grupele Ligii Europa, după ce a jucat şi în turul trei preliminar şi în play-off, iar CFR Cluj a evoluat în două tururi preliminare ale competiţiei.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

recomandari

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro