Sport pentru toţi copiii | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sport pentru toţi copiii

Şcoala nr. 21 a organizat în cadrul proiectului interşcolar "Împreună în lumea copilăriei" o întâlnire sportivă între elevii şcolii gazdă şi cei de la Şcoala "Mihail Kogălniceanu" şi Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă. Sub deviza "Câştigăm sau pierdem, suntem o echipă", au fost organizate meciuri de fotbal pentru băieţi, evoluţia elevilor fiind susţinută de galerii înflăcărate de pe marginea terenului. În organizarea acţiunii s-au implicat profesorii: Anisia Gheorghiu, directorul unităţii, Florica Ţolovici, Valerica Dumitru şi Adrian Bratosin. Directorul unităţii şcolare gazdă a precizat că această competiţie a punctat nu doar pregătirea fizică a elevilor, ci şi disponibilitatea de a lucra în echipă, uşurinţa în înţelegerea şi respectarea regulilor impuse de competiţie, deschiderea spre noi prietenii cu elevii din alte unităţi şcolare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro