Sport Plus a început anul cu o victorie în deplasare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sport Plus a început anul cu o victorie în deplasare

• voleibalistele brăilene s-au impus cu 3-1 la CSM Focșani și așteaptă derby-ul de pe teren propriu, cu CSU Hygienium Galați

 

Voleibalistele de la Sport Plus au început cu dreptul anul 2023, s-au impus cu 3-1 în deplasarea de la CSM Focșani.

În primul set, Sport Plus a condus la o diferență de 6-7 puncte, însă finalul a fost incandescent. Formația brăileană a avut 20-13 în favoarea sa pe tabelă, însă CSM-ul a avut o revenire puternică și a egalat la 23-23. Finalul de set a fost însă bine gestionat de formația brăileană care s-a impus cu 25-23.

Setul secund a început într-o notă de echilibru. A fost 3-2 pentru CSM Focșani, apoi s-au consemnat două egalități, ultima la 4-4.  Echipa de la Dunăre a controlat jocul, a condus pe toată perioada sa, a avut și momente în care diferența a fost de 6 puncte, 19-13, 22-16. Sport Plus s-a impus cu 25-19 în setul al doilea.

Setul al treilea, destul de echilibrat, în care s-au consemnat consecutiv cinci egalități, ultima la 19-19, a fost câștigat de CSM Focșani cu 25-23.

Setul al patrulea nu a avut istoric. O jucătoare de bază a formației gazdă, Andra Damaschin s-a accidentat la scorul de 3-1 pentru Sport Plus și din acest moment formația brăileană, cu un joc precis pe faza de apărare și cu multe puncte realizate la fileu, s-a impus în final cu 25-12. La ultimul punct, a servit Muzychenko, iar Kolovalova a punctat și a închis meciul.

“După această etapă, Constanța are 3 puncte în fața noastră, iar viitoarea noastră adversară, CSU Hygienium Galați, are un punct avans. Dacă vom câștiga acest derby la Brăila, putem spune că avem asigurat locul al doilea în grupa est. Am făcut un joc bun la Focșani și trebuie să-l repetăm și sâmbătă, 11 februarie, pe teren propriu”, ne-a declarat Constantin Baciu, președintele clubului Sport Plus Brăila.

Lotul echipei Sport Plus Brăila: Alesia Cristea, Maria Belu, Maryna Kolovalova, Miruna Făiniță,  Cătălina Mărgărit, Tetiana Muzychenko, Daria Dudenok, Gabriela Panait, Andreea Seniuc,  Anda Baciu, Roberta Răfoi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro