Sportul Chiscani a pierdut două puncte la Paşcani | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sportul Chiscani a pierdut două puncte la Paşcani

• formaţia pregătită de Georgel Pascu a condus cu 3-1 până în minutul 85 • Mucuţă a deschis scorul, iar Sorin Techiu a realizat “dubla” • meciul s-a încheiat la egalitate, 3-3 • tinereţea lotului şi lipsa de experienţă au privat echipa din Chiscani de o victorie meritată

 

Sportul Chiscani a continuat seria meciurilor bune în acest final de sezon, iar la Paşcani a fost la două minute de o victorie pe care o merita. În primele zece minute CSM Paşcani a irosit două ocazii de gol prin Viorică, la prima atacantul gazdelor a şutat pe lângă poartă, la cea de a doua a nimerit bara. Treziţi la realitate de acţiunile periculoase ale gazdelor, elevii antrenorului Georgel Pascu au început să pună în practică schemele pregătite la antrenamente astfel că au apărut şi primele ocazii ale oaspeţilor. În minutul 11 după un un-doi între Techiu şi Mirescu cel de-al doilea a trimis mingea razant cu vinclul porţii apărate de Dolhascanu. După alte două minute Huţu a iniţiat o acţiune personală pe stânga şi a centrat în forţă, iar Mucuţă, deşi a fost marcat strâns de Ciubotariu, a deschis scorul, 0-1. Replica gazdelor a venit imediat, însă la prima fază Viorică a ratat în situaţie de unu la unu cu portarul, iar la faza imediat următoare Tudor (min. 22) a avut două interveneţii senzaţionale la şuturile consecutive ale lui Viorică şi Bălaşa. Tudor a scos prima dată mingea de la vinclu şi imediat s-a poziţionat foarte bine şi la şutul lui Bălaşa. Golul egalizator a venit în minutul 23 la o fază care nu anunţa nimic deosebit, Ungureanu a trimis o diagonală de 30 de metri, Gaşpar s-a poziţionat greşit astfel că mingea a ajuns la Blănaru care a îndeplinit o simplă formalitate pentru a restabili egalitatea. După primirea golului Sportul Chiscani a preluat iniţiativa, iar fazele la poarta gazdelor s-au derulat cu repeziciune. După un corner executat foarte bine de Huţu, Mirescu (min. 25) a irosit o uriaşă şansă de gol, iar trei minute mai târziu Huţu s-a distrat cu flancul dreapta al gazdelor, a centrat în faţa porţii, însă nici Techiu nu a marcat. Oaspeţii au rămas în jumătatea adversă de teren, iar presinea pusă asupra defensivei adverse a dat roade în minutul 38. Sportul Chiscani a obţinut al optulea corner, Mădulărea a centrat în faţa porţii, iar Sorin Techiu a făcut inutilă intervenţia lui Dolhascanu: Sportul conducea cu 2-1. Oaspeţii ar fi putut înscrie şi al treilea gol, însă la ultima fază Mirescu nu a reuşit să cadreze mingea pe spaţiul porţii dintr-o poziţie foarte bună.

La reluare Mucuţă (min. 47) a ratat şansa de a realiza “dubla”, iar trei minute mai târziu Costache a trimis mingea în bară. Popa de la gazde a avut golul în vârful bocancului, însă mingea a lovit bara. În minutul 65 gazdele au marcat prin Nuţescu, însă golul a fost anulat corect de asistentul Cristian Voicu. La faza imediat următoare Mirescu a rămas singur cu portarul advers, a lobat mingea peste el dar şi peste transversală. Sportul Chiscani a continuat să impună ritmul jocului şi în minutul 80 s-a desprins la două goluri. Cel mai bun jucător de pe teren, Ionuţ Huţu, a centrat din corner, iar Techiu, cu o execuţie spectaculoasă, a realizat “dubla”. Putea fi chiar 4-1, dar Techiu a ratat din faţa porţii. CSM Paşcani nu a renunţat la luptă, antrenorul Marian Ivan a făcut două schimbări inspirate, iar formaţia gazdă a înscris de două ori, prin Blănaru (min. 85) şi Viorică (min. 91), astfel că partida s-a încheiat la eglitate.

 

Sportul Chiscani: Tudor – Gaşpar (min. 29: Mădulărea; min. 75: Pană), Pârlog, Costache, Bălan – Mirescu, Bogdan, Chihaia, Huţu – Mucuţă, Techiu (min. 85: Bordei).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro