Sprijin financiar de la Consiliul Județean pentru lucrările de la Biserica Greacă | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sprijin financiar de la Consiliul Județean pentru lucrările de la Biserica Greacă

* este vorba despre  300.000 lei, bani de care Parohia Mixtă Româno-Elenă ”Buna Vestire” Brăila avea nevoie pentru acoperirea unor cheltuieli neeligibile pe fonduri europene * proiectul de finanțare a primit girul consilierilor județeni în cadrul ultimei ședințe ordinare a CJ Brăila de anul trecut * reabilitarea impresionantului monument de arhitectură din Centrul Vechi al Brăilei este aproape gata

 

Membrii Consiliului Județean Brăila au decis să sară în ajutorul Parohiei Mixte Româno-Elene ”Buna Vestire” pentru sprijinirea lucrărilor care se fac la Biserica Greacă. Mai exact, în cadrul ultimei ședințe ordinare a CJ Brăila, aleșii au votat alocarea sumei de 346.254,15 lei, sprijin financiar pentru completarea fondurilor proprii ale Parohiei, în ceea ce privește contribuția la cheltuielile neeligibile, pentru lucrări, în cadrul proiectului Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a Bisericii ”Buna Vestire” Brăila pentru anul 2021.

Potrivit raportului de specialitate al proiectului, pe 10 decembrie 2020, Parohia Mixtă Româno-Elenă a depus o cerere la Consiliul Județean Brăila, prin care a solicitat sprijinul financiar pentru susținerea contribuției proprii în cadrul proiectului prin care se dorește consolidarea Bisericii ”Buna Vestire” (Biserica Greacă). Acesta se acordă în baza Ordonanței Guvernului nr. 82/2001, privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

”Analizând solicitarea primită, se constată că aceasta respectă prevederile legale privind acordarea de sprijin financiar unităților de cult aparținând cultelor recunoscute din România. Sprijinul financiar solicitat, pentru anul 2021, este în valoare de 346.254,15 lei și are în vedere susținerea contribuției proprii la cheltuielile neeligibile, pentru lucrări, în cadrul proiectului «Consolidare, restaurare, conservare și punere în valoare a Bisericii Buna Vestire Brăila» (...) proiect finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 5 - îmbunătățirea Mediului Urban și conservarea, protecția și valorificarea durabilă a patrimoniului cultural, Prioritatea de Investiții 5.1. - Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural sau cultural, conform contractului de finanțare nr 730/17.11.2017”, se precizează în cadrul proiectului.

Conform cererii de solicitare a sprijinului financiar de către Parohie dar și a documentelor anexate la acest proiect, așa cum se specifică și în raportul de specialitate, valoarea totală a investiției este de 22.392.058,25 lei. Din această sumă, 21.876.234,10 lei sunt primiți de la UE, iar diferența de 515.824,15 lei reprezintă valoarea contribuției proprii a beneficiarului, adică a Parohiei Mixte Româno-Elene „Buna Vestire”, pentru efectuarea unor lucrări care nu puteau fi acoperite cu bani europeni, cum ar fi, de exemplu, construirea unui lumânărar în curtea bisericii, precum și a două strane arhierești. Biserica a obținut banii necesari prin sponsorizări sau contribuția enoriașilor. A mai fost nevoie, însă și de acoperirea altor cheltuieli neprevăzute, astfel că s-a cerut sprijinul autorităților județene, pentru suma de 370.405 lei. Din această sumă, CJ a alocat anul trecut 85.794 lei, iar diferența va fi dată pe parcursul acestui an.

Reprezentanții bisericii ne-au explicat că a fost nevoie de acest sprijin bănesc din partea Consiliului Județean pentru acoperirea cheltuielilor cu salariile muncitorilor firmelor care au executat lucrările de reabilitare. „Proiectul de finanțare din partea Uniunii Europene a fost adoptat în perioada 2016 - 2017, luându-se în calcul salariile existente la acel moment în sectorul construcțiilor. Ulterior, a fost adoptată de către Guvern ordonanța prin care valoarea minimă a salariilor din construcții a fost stabilită la 3.000 lei. Ca urmare, salariile au crescut semnificativ, iar firmele care au licitat pentru implementarea proiectului s-au îndreptat împotriva beneficiarului pentru acoperirea diferenței. Din acest motiv am solicitat sprijin din partea autorităților județene pentru alocarea banilor necesari, având în vedere că aceste sume nu mai erau eligibile pe fonduri europene”, ne-a explicat preotul paroh Doru Sima.   

Proiectul de hotărâre privind sprijinul financiar pentru Biserica Greacă a fost aprobat fără discuții, în unanimitate, în cadrul ședinței ordinare a CJ Brăila din luna decembrie a anului trecut. "Am luat această decizie ținând cont că este singurul obiectiv de clasa I A, ca monument istoric. Am decis să ajutăm cu tot ce se poate, din punct de vedere legal, ca acest obiectiv să fie unul de interes local. Și de ce nu, acea Biserică monument să fie reabilitată pe fonduri europene. Dăm tot sprijinul, și Consiliul Județean, și Primăria Municipiului Brăila, astfel încât să arate așa cum trebuie", a declarat președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac.

Reamintim că lucrările de reabilitare au început pe 16 august 2018, termenul de finalizare fiind până pe 31 martie anul acesta.S-a intervenit în primul rând asupra acoperișului și a structurii de rezistență a imobilului, făcându-se o consolidare complexă. De asemenea, au fost reabilitate zidurile exterioare, intervenindu-se și asupra interiorului. La ora actuală, după cum v-am mai informat, fațada dinspre Calea Călărașilor este gata, schelele fiind deja demontate, iar biserica putând fi admirată la adevărata sa splendoare, mai ales că a fost refăcută, în forma inițială, o turlă care se prăbușise în timpul cutremurului din 1940 și care în ultimii 80 de ani fusese înlocuită cu un artificiu arhitectural de mai mici dimensiuni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro