Sprijin financiar pentru producatorii de vin | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Sprijin financiar pentru producatorii de vin

Conducerea Agentiei de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) Braila a explicat ca producatorii de vin pot beneficia de mai multe forme de sprijin financiar, pentru care trebuie sa depuna la sediul agentiei cereri speciale. Una dintre aceste forme de sprijin este adresata producatorilor de vin care utilizeaza must de struguri concentrat in vederea cresterii tariei alcoolice naturale a strugurilor proaspeti, a mustului de struguri, a mustului de struguri partial fermentat si a vinului nou aflat inca in fermentatie, sprijin care se acorda pina la 31 iulie 2012. Potrivit datelor prezentate de Daniela Militaru, directorul APIA Braila, utilizarea mustului de struguri concentrat sau a mustului de struguri concentrat rectificat, in vederea cresterii tariei alcoolice naturale a strugurilor proaspeti, a mustului de struguri, a mustului de struguri partial fermentat si a vinului nou aflat in fermentatie, se poate realiza intre 1 septembrie si 31 decembrie a fiecarui an, in functie de perioada aleasa pentru efectuarea operatiunii. "O imbogatire trebuie sa faca obiectul declaratiei prealabile si a notificarii privind cresterea tariei alcoolice naturale. Aceastea trebuie depuse la Centrul judetean APIA pe teritoriul careia solicitantul va efectua operatiunea de crestere a tariei alcoolice, cu cel putin 48 de ore inaintea inceperii primei operatiuni.
Depunerea declaratiei de finalizare a operatiunii de crestere a tariei alcoolice naturale, se face pina la data de 1 februarie inclusiv a anului urmator", a explicat sursa citata adaugind ca, dupa efectuarea acestor operatiuni, solicitantul trebuie sa depuna pina la 1 martie anul urmator la centrul judetean Braila al APIA cererea, insotita, printre altele, de declaratiile de recolta, productie si stoc.
O alta forma de sprijin se refera la prima de defrisare a plantatiilor viticole in campaniile 2008 - 2009, 2009 - 2010, 2010 - 2011, beneficiari fiind detinatorii de plantatii de vita-de-vie din zone mai putin productive si care nu mai doresc sa practice viticultura. Prima de defrisare se acorda numai daca suprafata pentru care acesta se solicita respecta anumite conditii, printre care inscrierea in Registrul plantatiilor, daca nu a facut obiectul unui sprijin comunitar sau national pentru masuri de restructurare/reconversie in ultimii zece ani vinicoli sau nu este mai mica de 0,3 hectare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro