Stație de autobuz de pe Calea Galați unde apa băltește ca pe maidan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stație de autobuz de pe Calea Galați unde apa băltește ca pe maidan

* se întâmplă pe porțiunea reabilitată cu doar doi în în urmă, cu bani de la bugetul național * potrivit autorităților, situația actuală ar fi cauzată de faptul că proiectul de reabilitare a prevăzut doar carosabilul, nu și trotuarele

 

După cum se știe, anul trecut au fost amplasate nu mai puțin de 18 stații de așteptare pentru călătorii Braicar, pe toată lungimea Căii Călărașilor și a Căii Galați. Este vorba despre adăposturi care au costat circa 890.000 lei, fiind făcute din materiale antivandalizare care, teoretic, ar trebui să reziste la lovituri. Practica a dovedit, din păcate, că vandalii brăileni reușesc să spargă și geamurile securizate ale acestor stații, dacă țin morțiș să facă acest lucru. Dar nu despre asta este ideea articolului de față ci despre faptul că cele 18 stații amplasate pe traseele respective nu au fost suficiente, astfel că încă mai sunt zone de așteptare care încă nu au fost dotate cu astfel de adăposturi care să protejeze călătorii de intemperii. O astfel de stație Braicar în aer liber este situată pe Calea Galați, în zona străzii Mircea Mălăeru, iar brăilenii care așteaptă autobuzul sunt expuși ploii atât de sus cât și de jos. Cum vine asta? Picăturile care cad din cer formează în zona stației respective o ditamai balta, pentru că trotuarul este plin de gropi, iar carosabilul, deși a fost recent reabilitat, pare a nu avea o pantă de scurgere corespunzătoare spre o gură de canal care să preia surplusul de apă. Situația a fost semnalată de un brăilean prin intermediul unei fotografii postate pe rețelele de socializare, pe care o preluăm și noi pentru a ajuta la informarea cititorilor noștri și a autorităților locale despre ce se întâmplă în zona respectivă.

Cotidianul nostru a solicitat un punct de vedere din partea Primăriei. Reprezentanții acestei instituții ne-au informat că, deși s-a dorit reabilitarea trotuarului Căii Galați încă din urmă cu doi ani, când se putea lucra în paralel cu reabilitarea carosabilului, nu s-a reușit acest lucru din cauza forței de muncă reduse a constructorului, respectiv a firmei Tancrad Galați. Firma în cauză contractase lucrarea de refacere a carosabilului, care era finanțată din bani de la bugetul național. Contractul nu prevedea și refacerea trotuarelor, însă Primăria intenționa să aloce bani de la bugetul local pentru a rezolva și această problemă. Cum Tancrad nu avea suficiente echipe pentru a face față unui volum de lucru mărit, nu s-a putut materializa buna intenție a Primăriei. Ni s-au dat, totuși, asigurări că trotuarele de pe Calea Galați, pe porțiunea de la Pod Brăilița până la capătul Liniei 2, vor fi reabilitate în acest an de firma Micatis Brăila, cea care deține în prezent contractul multianual de întreținere a străzilor din municipiu.

În ceea ce privește apa care băltește pe carosabil, în dreptul stației de autobuz, ni s-a spus că Primăria va verifica dacă pantele de scurgere au fost executate corespunzător, în caz contrar urmând să fie notificată firma Tancrad pentru remedierea deficiențelor, dat fiind că lucrarea făcută în urmă cu doi ani se află încă în garanție.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro