Stabilitate politică, unitate şi armonie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stabilitate politică, unitate şi armonie

Circa 2000 de brăileni s-au adunat sâmbătă, la Casa Tineretului, la mitingul electoral al candidatului PSD la preşedinţia României, Mircea Geoană. Acesta a vorbit celor prezenţi despre necesitatea creşterii pensiilor şi a asigurării unor condiţii de viaţă şi de muncă decente tinerilor, dar şi despre scandalul politic întreţinut de actualul preşedinte, Traian Băsescu, ce afectează grav viaţa fiecărui român şi aşa lovit de criză. Geoană a declarat că, dacă va fi ales preşedinte al ţării, va asigura climatul de linişte politică, în care viitorul Guvern va putea să lucreze pentru atenuarea efectelor crizei: "În primul rând, voi garanta stabilitate politică în România, voi asigura un climat corect şi transparent, nu voi mai permite scandal, vrajbă şi răfuială, vreau să avem unitate şi armonie, să tragem cu toţi în aeeaşi direcţie în România, să ne respectăm între noi. Am să respect şi viitoarea opoziţie şi partidele care nu sunt în Parlament şi am să-i respect pe români".
Geoană a mai afirmat că, sub conducerea sa, România va renunţa la politică externă "primitivă" practicată în ultimii cinci ani: "România trebuie să adopte o politică externă de incluziune, nu de excluziune, suntem membri ai UE, suntem membri ai NATO, avem baze americane în România şi este bine pentru securitatea noastră, dar a venit clipa să spunem că Brăila, Sulina, Tulcea, Constanţa, Iaşiul şi România vor putea să-şi atingă obiectivul atunci când vom avea relaţii de colaborare şi cu Republica Moldova şi cu Ucraina şi cu Federaţia Rusă, că pînă la urmă, Rusia de azi nu este Uniunea Sovetică a lui Stalin. De aceea, această parte a României va putea deveni o platformă între regiuni şi continente, vom putea avea aici acces la ceea ce se numeşte tranzit de comerţ internaţional şi vom putea să ne punem în valoare întregul potenţial. România are vocaţie să fie o punte de legătură şi nu un zid care să separe lumile una de cealaltă. Este inacceptabil că putem să avem în acest moment o politică externă atât de primitivă, atât de dăunătoare, în care să fim condamnaţi să plătim un preţ economic pentru lipsa de educaţie şi de pricepere a lui Băsescu în politica externă".
Geoană a încheiat promiţând că nu va aştepta anul 2010 pentru a reveni la Brăila, ci se va întoarce în judeţ pînă la finele anului, ca preşedinte al ţării, pentru a ne multumi pentru voturile primite.
Candidatul PSD s-a mai oprit sâmbătă la Ianca şi Însurăţei, unde a participat la alte două acţiuni electorale.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro