Stancu: «Ce am pierdut? A pierdut Agricultura!» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu: «Ce am pierdut? A pierdut Agricultura!»

Şeful CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, şi-a exprimat recent nemulţumirea faţă de decizia finală a parlamentarilor de a respinge Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind transferul celor 2.815 ha de teren de la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA). Acesta susţine că nu el, personal, sau judeţul Brăila este cel care ar avea de pierdut, ci domeniul agriculturii în general. "Ce am pierdut?! A pierdut Agricultura! Nu e nicio problemă din punctul meu de vedere. Noi ne vedem de treaba noastră, nu au decât să se zbată în acea mizerie care este şi astăzi acolo. Mergeţi acolo şi vedeţi cam cum arată zona de cercetare de la SCAS şi atunci o să vă puneţi mâinile în cap", a declarat Stancu.
Camera Deputaţilor a respins cu unanimitate de voturi (312 aleşi prezenţi) Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind transferul celor 2.815 ha din domeniul public al statului şi din administrarea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS) "Gheorghe Ionescu Şişeşti" - Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Brăila în domeniul public al judeţului şi administrarea Consiliului Judeţean. Hotărârea a fost luată în urma prezentării unui raport comun al Comisiei juridice şi al celei de agricultură, de către deputatul PNL Brăila Vasile Varga.
Potrivit liberalului, la baza respingerii ordonanţei a stat un element extrem de simplu - contradicţia a două legi. "Terenurile date în administrarea unităţilor de cercetare, dezvoltare de drept public şi de activitate publică nu pot fi scoase din proprietatea publică şi din administrarea unităţilor de cercetare, dezvoltare din agricultură şi silvicultură decât prin lege. Şi atunci, Legea 45/2009 cu modificările şi completările ulterioare de la care se propune derogarea, este o lege specială, ea însăşi derogatorie de la Legea 213/1998 privind bunurile proprietate publică. Concluzia e următoarea: o derogare de la o derogare nu este posibilă pentru că s-ar contrazice chiar raţiunea de a fi legi speciale. Ăsta a fost motivul", a explicat Varga la vremea respectivă.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro