Stancu se manifestă de parcă toţi ar fi slugile lui | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stancu se manifestă de parcă toţi ar fi slugile lui

Vicepreşedintele PDL Brăila, Gheorghe Chiru, condamnă atitudinea preşedintelui PSD Brăila Gheorghe Bunea Stancu, care, în cadrul unei conferinţe de presă, enervat de faptul că în presa locală i s-a permis vicelui PDL Brăila un punct de vedere referitor la o eventuală intenţie a PSD-istului de a prelua Sala Polivalentă prin mijloace neortodoxe, l-a numit pe Chiru un "infractor de drept comun" şi "oligofren". Astfel, într-un drept la replică remis redacţiei "Obiectiv - Vocea Brăilei", Chiru a precizat că nu este prima dată când Stancu adresează cuvinte jignitoare la adresa celor cu care intră în contact şi că nu este normal ca lumea să îi mai tolereze un astfel de comportament preşedintelui PSD Brăila. "În faţa opiniei publice brăilene am obligaţia să dau o replică declaraţiilor făcute împotriva mea de preşedintele PSD, Gheorghe Bunea Stancu. Domnia sa recidivează prin trivialităţile pe care le adresează altor persoane publice şi, de aceea, consider că nu avem dreptul să-i tolerăm asemenea manifestări total nepotrivite pentru un om politic.

Preşedintele PSD Brăila nu poate să se abţină de la a jigni pe cineva, decât atunci când are nevoie de acea persoană. Se comportă rezonabil faţă de partenerii politici şi colaboratori numai atâta vreme cât se poate folosi de ei în atingerea scopurilor personale, după care nu are niciun scrupul în a se lepăda de ei şi a-i discredita. Încalcă, fără jenă, orice norme de comportament civilizat şi echilibrat, manifestându-se de parcă toţi ceilalţi ar fi slugile lui. Un dialog cu el este imposibil de conceput dacă încerci să-l contrazici ori să-l critici pentru o anume faptă sau opinie. Probabil că ascensiunea în fotoliul de preşedinte al CJ i-a luat cu totul minţile, fiind evident pentru toţi colaboratorii săi ca şi-a pierdut complet simţul realităţii şi că pluteşte într-o beatitudine narcisistă periculoasă".

Mai departe, în acelaşi document, Gheorghe Chiru îi adresează preşedintelui PSD Brăila invitaţia de a clarifica situaţia în ce priveşte Sala Polivalentă, dacă nu mai doreşte să existe tot felul de suspiciuni la adresa sa. "Preşedintele PSD Brăila reacţionează violent împotriva oricui îndrăzneşte să pună sub semnul întrebării onestitatea şi eficienţa acţiunilor sale, în calitatea sa de şef al administraţiei publice locale. Eu am sugerat opiniei publice intenţia sa de a intra în posesia Sălii Polivalente folosindu-se de metode ce ar putea face obiectul investigaţiilor organelor de anchetă. Dacă domnia sa se ştie nevinovat, îl invit să vină în faţa opiniei publice cu argumente care să clarifice situaţia patrimonială a imobilului sus-numit, înlăturând astfel orice umbră de bănuială care ar putea plana asupra sa. A răspunde cu înjurături la criticile adversarilor politici şi ale ziariştilor este, implicit, o lipsă de respect faţă de cetăţeni şi un dispreţ profund faţă de lege. Dânsul îşi face iluzii că ţipând şi înjurând va reuşi să copleşească vocile celor care sancţionează faptele sale ilicite. Profit de acest drept la replică pentru a-l anunţa că voi fi foarte atent la toate iniţiativele sale şi atunci când voi avea certitudinea că s-a strecurat o ilegalitate, nu voi ezita să o fac cunoscută publicului", se mai arată în comunicat.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro