Statul în picioare și munca solicitantă - cauze principale ale afecțiunilor musculo-scheletice | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Statul în picioare și munca solicitantă - cauze principale ale afecțiunilor musculo-scheletice

* angajatorii vor fi verificați de către inspectorii ITM, după ce s-a descoperit că afecțiunile musculo-scheletice (AMS) afectează milioane de lucrători din întreaga Europă * acestea afectează spatele, gâtul, umerii și membrele angajaților, ajungându-se până la infirmitate * asta după ce lucrătorii fie au stat în poziții incomode sau statice, fie au lucrat în frig ori au fost siliți să facă munci solicitante

 

Identificarea riscurilor și a cauzelor care provoacă afecțiunile musculo-scheletice (AMS) și măsurile luate de angajatori pentru prevenirea acestora reprezintă o prioritate pentru reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila (ITM), care vor desfășura acțiuni de verificare a firmelor autohtone pe tot parcursul anului 2021. Asta în condițiile în care, potrivit specialiștilor, AMS afectează milioane de lucrători din Europa, iar angajatorii cheltuie miliarde de euro anual pentru combaterea lor.

"Având în vedere că afecțiunile musculo-scheletice (AMS) continuă să fie una dintre cele mai frecvente probleme de sănătate profesională din Europa, este evident că trebuie depuse mai multe eforturi de sensibilizare cu privire la prevenirea lor. AMS afectează de regulă spatele, gâtul, umerii, membrele superioare, membrele inferioare. De asemenea, în această categorie se încadrează orice leziune sau afecțiune a articulațiilor sau a altor țesuturi. Problemele de sănătate pot varia de la dureri și disconforturi minore până la afecțiuni grave, care necesită repaus sau tratament medical. În situații cronice, se poate ajunge la infirmitate și la necesitatea de a abandona activitatea profesională", precizează inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.

Împărțite în două mari categorii (leziuni ale spatelui/dureri de spate și afecțiuni ale membrelor superioare sau traumatisme produse prin solicitări repetitive), afecțiunile musculo-scheletice se dezvoltă în timp, fiind provocate de mai mulți factori care acționează combinat. Vorbim aici de manipularea maselor/greutăților (însoțită de mișcări de aplecare și răsucire), mișcări repetitive sau energice, poziții incomode sau statice (cum ar fi munca la birou), vibrațiile, iluminatul insuficient sau mediile de lucru friguroase, munca accelerată, statul în picioare pe o perioadă mai îndelungată (în aceeași poziție). Mai mult, specialiștii au descoperit corelații între afecțiunile musculo-scheletice și factorii de risc psihosociali, în combinație cu riscurile fizice (munca solicitantă sau gradul scăzut de autonomie și nivelul scăzut de satisfacție în muncă).

Neexistând o soluție unică pentru prevenirea afecțiunilor sus-menționate, se poate ajunge la cazuri grave, fiind necesară consultarea medicului. Există, însă și soluții simple și ieftine. Dacă este vorba de o muncă solicitantă, se poate folosi un cărucior pentru manipularea mărfurilor. De asemenea, după caz, se poate schimba poziția obiectelor de pe birou.

"Pentru a combate afecțiunile musculo-scheletice, angajatorii ar trebui să utilizeze măsuri combinate. Prima ar fi evaluarea riscurilor, adoptarea unei abordări holistice cu evaluarea și combaterea tuturor cauzelor, iar cea de a doua, participarea angajaților, includerea personalului și a reprezentanților săi în discuțiile privind posibilele probleme și soluții", a mai precizat inspectorul șef ITM.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro