Stevie Wonder se căsătorește pentru a treia oară | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Stevie Wonder se căsătorește pentru a treia oară

Stevie Wonder, în vârstă de 67 de ani, urmează să se căsătorească pentru a treia oară. Artistul are o relație de peste cinci ani cu Tomeeka Bracy, cu care ar urma să-și unească destinul în cadrul unei ceremonii fastuoase în Jamaica. Printre artiştii invitaţi la fericitul eveniment se numără Sir Elton John şi Sam Smith.

 

Potrivit DailyMail, Stevie Wonder le-a propus copiilor săi să fie cavaleri de onoare şi respectiv domnişoare de onoare.

”Lista de invitaţi este destul de spectaculoasă, iar la nuntă vor avea loc show-uri surpriză. De asemenea, va avea loc o petrecere şi  a doua zi. Toată ziua va fi vorba despre iubire, familie şi voie bună. Stevie e foarte apropiat de familia lui, aşa că rudele sale vor avea un rol major în cadrul ceremoniei”, a declarat o sursă pentru DailyMail.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro