Strada Mihai Bravu a intrat în reparaţie | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Strada Mihai Bravu a intrat în reparaţie

• firma “Micatis” a ajuns cu lucrările în zona Pieţei Concordia, pe strada “în valuri” Mihai Bravu • pe anumite porţiuni, covorul asfaltic va fi înlocuit în integralitate, iar canalizările vor fi aduse la nivel • următoarele străzi care vor intra în reparaţii sunt Roşiori, Tineretului şi Ghioceilor • concomitent, muncitorii lucrează pe Baldovineşti, Anton Pann şi Calea Călăraşilor

 

Şoferii au motiv de bucurie. “Valurile” şi gropile de pe strada Mihai Bravu vor dispărea cât de curând, iar conducătorii auto vor putea circula fără a mai face “jaloane” între cratere şi denivelările din şosea. Firma “Micatis” - cea care a câştigat licitaţia pentru refacerea şoselelor din municipiu - a ajuns cu lucrările în zona Pieţei Concordia, asta după ce a finalizat treaba pe străzile Plevna, Rahova şi Ştefan cel Mare. Încă de luni, utilajele au intrat pe Mihai Bravu, au decopertat porţiuni din şosea şi urmează să le refacă. Mai mult, de la intersecţia cu strada Primăverii şi până în Calea Călăraşilor, strada va fi refăcută din bordură în bordură. Apoi, muncitorii se vor muta cu utilajele pe străzile Roşiori, Tineretului şi Ghioceilor.

Viceprimarul Alexandru Jantea Crican ne-a declarat că e foarte mulţumit de cum arată acum strada Ştefan cel Mare, unde lucrările au fost recent finalizate, şi speră ca şi Mihai Bravu, Roşiori, Tineretului şi Ghioceilor să arate cel puţin la fel de bine, iar şoferii să poată circula fără teama gropilor ori denivelărilor. “Lucrarea de pe strada Mihai Bravu face parte din cele de asfaltare ale străzilor cuprinse între bulevardul Alexandru Ioan Cuza şi Tineretului, inclusiv Ghioceilor. Firma «Micatis» a lucrat pe Plevna, Rahova, Ştefan cel Mare. Urmează străzile Roşiori, Tineretului şi Ghioceilor. Societatea «Micatis» a câştigat licitaţia anul trecut. Are, în baza ordinelor de lucrări emise de executivul Primăriei Municipiului Brăila, anumite zone unde intervine. Concomitent cu lucrările din zona Pieţei Concordia, se lucrează pe străzile Baldovineşti, Anton Pann şi pe Calea Călăraşilor. Contractul a fost semnat anul trecut şi are o valoare de circa 1,2 milioane euro. Eu sunt mulţumit de modul în care s-a lucrat pe Plevna, Rahova şi Ştefan cel Mare. Nu pot estima cât vor dura lucrările pe Mihai Bravu, deoarece vorbim şi de terţe societăţi implicate, cum ar fi CUP Dunărea, care trebuie să aducă la nivel canalizările, de exemplu. De la intersecţia cu Primăverii şi până la intersecţia cu Calea Călăraşilor, covorul asfaltic va fi înlocuit în integralitate din bordură în bordură. Va fi adusă la o cotă normală de circulaţie, aşa cum s-a întâmplat şi cu Ştefan cel Mare. Şoseaua arată mult mai bine decât a arătat vreodată”, ne-a spus Jantea.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro