SUA vor oferi Israelului avioane cu decolare verticală, în contextul ameninţărilor din Iran şi Siria | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

SUA vor oferi Israelului avioane cu decolare verticală, în contextul ameninţărilor din Iran şi Siria

Statele Unite vor oferi Israelului avioane militare cu decolare şi aterizare verticală solicitate de statul evreu invocând ameninţările reprezentate de Iran, Siria şi de grupurile islamiste din Peninsula Sinai, relatează presa israeliană şi americană.
Statele Unite vor furniza Israelului şase avioane de tip V-22 Osprey, în cadrul asistenţei militare oferite statului evreu, a anunţat secretarul american al Apărării, Chuck Hagel.
Hagel a precizat că livrarea aeronavelor va fi "accelerată", acest lucru însemnând că Israelul va primi rapid avioanele, iar acestea vor fi compatibile cu tehnologia militară israeliană.
Potrivit postului american NBC, Israelul ar putea primi în cel mult doi ani cele şase avioane V-22 Osprey, care decolează şi aterizează ca elicopterele.
Un oficial din cadrul Pentagonului a explicat că Israelul a solicitat în urmă cu câteva zile avioanele, argumentând că se confruntă cu ameninţări din Iran, Siria şi Peninsula Sinai (Egipt).
Aviaţia militară israeliană a efectuat, joi dimineaţă, două raiduri pe teritoriul Siriei, în regiunea Damasc şi în provincia Latakia, a confirmat un oficial din cadrul Administraţiei Barack Obama. Săptămâna trecută, Israelul a avertizat că ar putea ataca Iranul, în contextul în care specialişti internaţionali afirmă că regimul islamist de la Teheran ar putea avea în circa o lună suficient uraniu purificat la nivelul necesar fabricării unei bombe atomice. Israelul, Statele Unite şi mai multe ţări occidentale suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro