Subprefectul Adin Boboc sare în apărarea profesorilor navetiști | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Subprefectul Adin Boboc sare în apărarea profesorilor navetiști

* într-un comunicat de presă, Boboc îl acuză pe primarul orașului Ianca, Fănel Chiriță, că a tăiat ilegal fondurile destinate transportului profesorilor navetiști * instanța de judecată a dat câștig de cauză dascălilor * Chiriță insistă în continuare să facă economie pe spatele profesorilor, deși rezultatele unităților școlare din Ianca sunt uimitoare

 

 

 

În comunicatul de faţă vă prezint un caz uluitor despre cum primarul oraşului Ianca îşi permite să desfiinţeze o lege a acestei ţări, cea referitoare la decontarea navetei profesorilor, şi să o "corecteze" printr-o hotărâre de Consiliu Local. Orbit de putere, primarul Chiriţă are aroganţa de a-şi bate joc de legile ţării, doar pentru a-şi satisface orgoliul personal şi a umili cadrele didactice, cel mai probabil din cauza unor frustrări acumulate încă de pe vremea când era elev.

În aprilie 2021, la propunerea primarului Chiriţă, Consiliul Local Ianca adoptă Hotărârea nr.27/2021, prin care sunt încălcate prevederile legale cu privire la decontarea navetei cadrelor didactice. Deşi în lege se prevede clar că "decontarea cheltuielilor cu efectuarea navetei pentru personalul care se deplasează cu autoturismul proprietate personală se face la valoarea unui abonament pentru ruta respectivă sau pentru distanţe similare", CL Ianca decide să desfiinţeze legea şi să scoată o hotărâre care plafonează decontarea navetei la nivelul unui abonament de tren pentru clasa a II-a, respectiv la 150 lei/lună. Indiferent dacă optau să vină la şcoală cu maşina personală sau cu maxi-taxi, profesorilor navetişti li se decontau doar 150 lei/lună, respectiv valoarea abonamentului de tren pe ruta respectivă. În condiţiile în care un abonament de maxi-taxi pe ruta Brăila-Ianca are o valoare de 370 lei/lună, un profesor navetist ar fi trebuit să acopere din propriul buzunar diferenţa de 220 lei/lună.

Conducerea Liceului "Constantin Angelescu" a sesizat Prefectura Brăila cu privire la această anormalitate, iar Instituţia Prefectului, condusă la acea vreme de Florin Dobrescu, a atacat în instanţă hotărârea CL Ianca. În martie 2022, Curtea de Apel Galaţi s-a pronunţat definitiv şi a dat câştig de cauză Prefecturii, în speţă profesorilor navetişti, obligând Primăria Ianca să le deconteze cadrelor didactice întreaga sumă cheltuită cu naveta şi nu doar 150 lei/lună.

Primarul Chiriţă a motivat la acea vreme că, prin această "corecţie" la lege, vrea să facă economie la bugetul local. O declaraţie de o ipocrizie maximă, ţinând cont de un singur exemplu de risipă a banului public, din multe altele existente în Ianca. Mă refer la construirea blocului de garsoniere pentru profesorii navetişti, o clădire în care s-au băgat 20 de miliarde lei vechi de la bugetul local şi care stă abandonată de ani de zile. În Ianca sunt în total 48 de profesori navetişti. Decontarea navetei la un cost normal de 370 lei/profesor ar fi însemnat 17.760 lei/lună. Cu zecile de miliarde risipite pe o clădire abandonată, s-ar fi putut deconta lejer naveta profesorilor timp de 10 ani.

Mai mult decât atât, după ce instanţa a dat câştig de cauză profesorilor navetişi, primarul Chiriţă a revenit anul acesta în CL cu o nouă propunere aberantă pe acelaşi subiect. Văzând că prima sa încercare de a-i umili pe profesori nu i-a reuşit, a venit cu altă manevră prin care să îi determine pe dascăli să renunţe la navetă, pentru că el nu are nevoie în Ianca de tineri şcoliţi, care să îi înţeleagă manevrele şi să îl tragă la răspundere. Noua hotărâre de CL îi vizează strict pe profesorii navetişti, care au pe ruta de deplasare către şcoală mijloc de transport feroviar. Practic, profesorii sunt obligaţi să folosească trenul pentru a veni la Ianca, în caz contrar naveta cu alt mijloc de transport le va fi decontată la preţul de 150 lei/lună. Şi această a doua hotărâre aberantă de CL Ianca a fost atacată în instanţă de Prefectura Brăila, termenul de judecată fiind 20 septembrie 2022.

Domnule Chiriţă, înţeleg că sunteţi nostalgic după perioada comunistă, când CFR-iştii erau consideraţi o a doua armată a ţării, dar vă reamintesc că au trecut mai bine de 30 de ani de la căderea comunismului! Şi, pentru ca umilinţa profesorilor să fie maximă, de la gară şi până la liceul "din deal", aflat la 2 km, nu există niciun autobuz.

Cu toate aceste umilinţe, lipsuri şi piedici în educaţie puse de primarul Chiriţă, şcolile din Ianca reuşesc să menţină ridicată ştacheta performanţei. Cea mai mare medie de admitere la liceu de anul acesta, din judeţul Brăila, îi aparţine unei eleve din Ianca, Cătălina Pruteanu, care a absolvit gimnaziul cu media 10, la Liceul "Nicolea Oncescu", iar la Evaluarea Naţională a obţinut 10 la Matematică şi 9,85 la Limba română. Deşi putea intra la orice liceu din Brăila, Cătălina a ales să îşi continue studiile la Liceul "Constantin Angelescu" din Ianca, situat în topul liceelor din judeţ. Pentru performanţa sa, Cătălina nu a primit nici măcar un buchet de flori din partea Primăriei Ianca.

Domnule primar, câtă ipocrizie, aroganţă şi dispreţ faţă de lege şi faţă de nevoile oamenilor mai sunt nevoiţi să suporte locuitorii oraşului Ianca? Mi-aţi transmis public, luna trecută, să îmi văd de treaba mea la Prefectură. Exact asta fac, îmi văd fix de treaba mea, care înseamnă să veghez la respectarea legii şi să iau atitudine atunci când dvs o încălcaţi cu bună ştiinţă!

 

Adin Boboc, subprefect de Brăila, membru PNL Ianca

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro