Astăzi, de Drăgaică, sute de credincioşi sunt aşteptaţi la hramul Mănăstirii "Naşterea Sf. Ioan Botezătorul" de la Măxineni. Sfânta Liturghie e programată să înceapă la ora 8.30, iar la eveniment participă Înalt Preasfinţia Sa Casian Crăciun, Arhiepiscopul Dunării de Jos. La manifestare vor fi aduse şi "odoare" bisericeşti.
Jandarmii brăileni asigură măsurile de ordine publică pe timpul manifestărilor religioase. Acestora li se alătură lucrători din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean.
"Deoarece pentru ziua de 24 iunie se preconizează participarea unui număr mare de credincioşi, jandarmii brăileni recomandă cetăţenilor să respecte toate măsurile şi indicaţiile lucrătorilor aflaţi în dispozitiv, să se delimiteze de persoanele care se manifestă contrar normelor de conduită civică, să supravegheze îndeaproape comportamentul copiilor şi, nu în ultimul rând, să sesizeze prompt săvârşirea unor fapte antisociale sau producerea unor situaţii ce implică prezenţa imediată a unei agenţii specializate de intervenţie, cum ar fi ambulanţă, pompieri, jandarmerie, poliţie", a precizat plt. maj. Sorin Neftode, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila.