Tânărul Cosmin Răzmeriţă este Pro Ciolan | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tânărul Cosmin Răzmeriţă este Pro Ciolan

La nici 35 de ani, Cosmin Răzmeriţă a trecut deja prin aşternuturile a 4 partide: UNPR, PMP, PSD şi Pro România. La fel ca o practicantă a celei mai vechi meserii din lume, Răzmeriţă s-a dus de fiecare dată acolo unde a simţit că e rost de lovele. Că se poate lipi şi el la o ciosvârtă. Ce a trebuit să facă pentru aceşti bani? Habar n-am, întrebaţi-l pe el sau mai bine controlaţi-l la un doctor ca să vedeţi cum stă cu controlul rectal.

Cosmin a pornit şi el o Răzmeriţă, acum 2 săptămâni, când toată organizaţia Pro România a demisionat în bloc, lăsându-l pe Victor Ponta în plagiatul gol, cu zero membri de partid la Brăila.

Între timp, însă, tânărul traseist Cosmin Răzmeriţă a reevaluat situaţia şi a realizat că Pro România are şanse să scoată un parlamentar la Brăila, la alegerile din 29 noiembrie 2020. Iar acest parlamentar (deputat, cel mai probabil) ar putea fi chiar el. Acesta este şi motivul pentru care Cosmin Răzmeriţă a anunţat spăşit, zilele trecute, că se întoarce în Pro România, acolo unde e cald şi bine şi de unde lui îi pare extrem de rău că a plecat, lăsându-se influenţat de alţii.

Pe Răzmeriţă eu îl ţin minte de pe vremea când se certa cu madam Marioara Nistor, când erau în UNPR. Şi atunci tot pe funcţia de şef de partid se bătea puberul Răzmeriţă.

Iată-l acum dând din coate la Pro Ciolan, zis şi Pro România.

Eu tare aş fi curios să aflu dacă acest Răzmeriţă a muncit măcar o zi pe bune în viaţa lui. Dacă a pus două paie cruce, dacă măcar a făcut un balon din gumă de mestecat. A, uite, îmi suflă în cască colegii de la Obiectiv că are o florărie. Cam scumpă, dar în fine!

Eu însă rămân la părerea că e alergic rău de tot la muncă. Cred că deja se visează parlamentar, profitând că în Pro România Brăila au mai rămas doar el şi încă vreo 3-4 inşi care încă nu au aflat probabil că toată gaşca a părăsit organizaţia.

Problema este că fără Mihai Tudose Pro România Brăila este ca un cal cu un picior luxat. Adică stă în picioare, pare competitiv, dar când e să facă un pas se prăbuşeşte de durere.

Motorul Pro România la Brăila era Tudose, dar Cosmin Răzmeriţă pare să creadă în steaua lui norocoasă. Mda, el e şi al naibii de carismatic, un adevărat aspirator de voturi. (Pro Traseism)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro