Talisman, Monica Anghel şi Connect-R, pe scena «George Grigoriu» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Talisman, Monica Anghel şi Connect-R, pe scena «George Grigoriu»

Ediţia a XII-a a Festivalului Internaţional de muzică uşoară "George Grigoriu" se va desfăşura în acest an în aer liber, pe Esplanada Dunării. Este decizia luată de administraţia judeţeană, în condiţiile în care aproape toate sălile ce ar fi putut găzdui evenimentul din 20 - 22 mai zac închise. Vicepreşedintele CJ Brăila, Viorel Mortu, susţine că Esplanada vine totuşi cu un bonus legat de numărul mult mai mare de brăileni care vor putea participa la Festival. De reţinut că în concurs vor intra 24 de concurenţi din România, Moldova, Bulgaria, Elveţia, Italia, Rusia şi Ucraina şi în fiecare dintre cele trei seri, cei prezenţi vor putea vedea pe scenă trupa Talisman, pe Monica Anghel şi pe Connect-R. "Şi în acest an, în frumoasa lună mai, organizăm Festivalul Internaţional de muzică uşoară «George Grigoriu». Sunt câteva elemente de noutate. Pentru prima dată, concurenţii străini sunt în număr egal cu cei români. Avem 12 concurenţi din Moldova, Bulgaria, Elveţia, Italia, Ucraina şi 12 tineri români. Ca şi în alţi ani iese în evidenţă tinereţea concurenţilor. Dintre români, doar o concurentă are 26 de ani şi o alta 23 de ani, în rest, toţi au sub 21 de ani, iar trei concurenţi chiar au 16 - 17 ani, sunt elevi de liceu. Este pentru prima dată când festivalul va fi organizat pe Esplanadă, în aer liber. Eu nu ascund faptul că şi anul trecut, la sfaturile unor prieteni, am vrut acelaşi lucru, dar a fost timpul prea scurt pentru o renegociere a preţului pentru sunet. Eu cred că e mai bine aşa. Toate marile festivaluri estivale sunt în aer liber, atât cele folclorice, cât şi cele de muzică uşoară. Este bine să participe la acest festival, nu doar 350 de persoane cum era în sala Casei Tineretului, ci chiar de patru - cinci ori mai mult. Aceştia vor putea să asiste la concursul propriu-zis, dar şi să-i vadă în concert pe cei de la Talisman, pe Monica Anghel şi pe Connect-R. Nu ascund: am un pic de emoţie în ceea ce priveşte norocul de a avea un timp bun", a declarat Viorel Mortu. De asemenea, sursa citată s-a arătat extrem de încântată pentru faptul că la concursul din acest an participă şi doi tineri brăileni. "Sunt convins că vor avea succes. Nu vreau să dau nume, dar o altă brăileancă de mare viitor, o foarte talentată cântăreaţă nu a putut intra în concurs deoarece nu avea încă 16 ani împliniţi la data concursului. (...) Premiile sunt aceleaşi ca şi anul trecut. Şi ca să nu existe vreo ambiguitate, toate premiile sunt prevăzute în buget", a conchis Viorel Mortu.

Cine sunt concurenţii în acest an

La cea de-a XII-a ediţie a Festivalului "George Grigoriu" s-au înscris 24 de concurenţi, 12 dintre ei fiind din România. Este vorba despre Miruna Diaconescu (16 ani, Bârlad), Octavian Broşteanu (16 ani, Alexandria), Roxana Florea (23 ani Brăila), Elena Petcu (18 ani, Bucureşti), Rareş Vîzoc (21 ani Bocşa), Eliza Nirlu (23 ani, Constanţa), Alexandra Costache (17 ani, Bucureşti), Sebastian Tudor (19 ani, Roman), Ana Maria Roşu (19 ani, Roman), Alexandra Penciu (21 ani, Galaţi), Victor Cristian Ciutacu (17 ani, Brăila) şi Rodica Elena Tudor (26 ani, Mărginenii de Jos). De asemenea, concurenţii străini sunt: Ana Odobescu (24 ani, Moldova), Ştefani Ilieva (20 ani, Bulgaria), Mane Bischof (22 ani, Elveţia), Cristiano Turrini (26 ani, Italia), Ricardo Gioacchino Vietti (18 ani, Italia), Pasquale Mennillo (30 ani, Italia), Natalia Dilan (28 ani, Moldova), Polina Chusovitina (20 ani, Rusia), Valeria Papish (22 ani, Ucraina), Todor Gadzhalov (24 ani, Bulgaria), Luigi Bollito (26 ani, Italia) şi Kristina Doncheva (17 ani, Bulgaria).
Reamintim că premiile acordate de organizatori - CJ Brăila, Centrul de Creaţie, Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România şi Societatea Română de Radiodifuziune sunt următoarele: Trofeul George Grigoriu - 5.000 euro; Premiul I - 2.500 euro; Premiul II - 2.000 euro; Premiul III - 1.500 euro; trei menţiuni a câte 500 euro.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro