Taxa de mediu nu va fi înlocuită cu o altă taxă, ci cu un concept | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taxa de mediu nu va fi înlocuită cu o altă taxă, ci cu un concept

Vicepremierul Daniel Constantin a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, că taxa de mediu nu va fi înlocuită cu o altă taxă, legislaţia în domeniu urmând a fi „reformulată” în grupul de lucru de la Ministerul Mediului pentru a se introduce un certificat de calitate al aerului.

 

„Am prezentat în coaliţia de guvernare colegilor câteva propuneri pentru înlocuirea timbrului de mediu. Intenţia noastră a fost şi rămâne aceea să facem tot posibilul ca în perioada următoare să degrevăm cât mai mult populaţia de ceea ce înseamnă taxe şi impozite. Plecând de la acest considerent, sigur că nu vom înlocui taxa de timbru pe care am avut-o cu o altă taxă, ci cu un concept pe care începem să-l introducem gradual. În perioada imediat următoare vom pregăti legislaţia aşa cum ea a fost agreată şi cum va fi reformulată în grupul de lucru de la nivelul Ministerului Mediului să introducem acel certificat de calitate a aerului, acele vignete de care s-a vorbit în această perioadă care vor avea un cost redus”, a afirmat Daniel Constantin, citat de News.ro.

Vicepremierul a susţinut că „acele vignete vor fi o analiză a autoturismelor care vor circula în funcţia de gradul de poluare”.

„Creăm în acest fel cadrul legislativ astfel încât autorităţile publice locale să decidă în perioada imediat următoare - mă refer aici nu la luni, dar probabil la ani - după ce probabil că vor avea şi un sistem de zonare al oraşelor respective, dacă vor introduce o anumită taxă pentru aceste maşini sau nu. Va fi un certificat de calitate a aerului sub formă de ecovignete, acestea vor fi eliberate atunci când maşinile merg să facă inspecţia periodică, costurile vor fi minimale, doar costurile de printare a acestor ecovignete, după care, sigur, prin cadrul legislativ pe care îl vom crea autorităţile publice locale vor fi cele care vor hotărî o eventuală taxă sau nu”, a explicat ministrul Mediului.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro