Taxa pentru apa de ploaie, subiect de “război” între PNL şi primar | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Taxa pentru apa de ploaie, subiect de “război” între PNL şi primar

• ieri, Marian Dragomir i-a criticat aspru pe liberalii brăileni pentru felul în care gestionează problema taxei pentru apa pluvială, când, de fapt, taxa a fost introdusă pe vremea când Dănăila era viceprimar şi avea în coordonare directă CUP Dunărea • edilul-şef a declarat că va îndrepta el greşeala colegilor din opoziţie, iar în următoarea şedinţă ADI Dunărea va propune reducerea taxei cu cel puţin 50% • primarul municipiului a luat în derâdere campania de strângere de semnături pentru reducerea taxei pentru apa de ploaie organizată de PNL-işti, spunând că astfel de campanii se făceau pe vremea lui Diacomatu, fost candidat independent la conducerea CJ Brăila

 

Taxa pe apa de ploaie agită spiritele în administraţia brăileană. Ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, primarul Marian Dragomir a ţinut să le dea o replică PNL-iştilor brăileni, în frunte cu preşedintele Alexandru Dănăila. Dragomir a spus că liberalii au început o campanie de denigrare la adresa sa prin intermediul unor scrisori poştale, ce au ajuns deja la cetăţeni, în care el este scos “ţap ispăşitor” pentru taxa pe apa de ploaie. Edilul-şef a ţinut să clarifice lucrurile şi a declarat că fix PNL-iştii sunt cei care au votat modul de calcul al acestei taxe, în urmă cu câţiva ani, pe vremea când Dănăila era viceprimar al municipiului Brăila şi avea în coordonare directă CUP Dunărea.

“Liberalii au răspândit în municipiul Brăila o scrisoare plină de minciuni denigratoare la adresa mea, uitând faptul că artizanii introducerii acestei formule, prin care cetăţenii municipiului Brăila plătesc pentru apa de ploaie, sunt chiar ei, liberalii. Şi aşa cum v-am obişnuit în conferinţele de presă, vin cu documente în acest sens. Avem o Hotărâre a Guvernului 1591/18 decembrie 2002, prin care formula apei de ploaie cuprindea la comun tot ceea ce înseamnă suprafaţă cu acoperiş sau suprafaţă de teren. Acea formulă era una care nu făcea distincţie ca cea de astăzi şi avea valoare de 0,041%. Era o formulă decentă care nu a generat niciodată astfel de discuţii. Guvernul PNL-PDL susţine un ordin al ANRSC-ului din vremea respectivă nr. 68/20 martie 2007 prin care se instituie formula ca pentru suprafetele pe care există construcţii să se plătească 0,9% şi pentru suprafeţele fără construcţii 0,12%. Această formulă este impusă prin OUG 13/20 febbruarie 2008 a guvernului PNL-PDL. Urmează după aceea, în şedinţa ADI Dunărea, Hotărârea nr. 3/14 februarie 2013, prin care se stabileşte la nivelul ADI Dunărea reducerea acelor coeficienţi, care este votată de toţi primarii şi votată de toate consiliile locale, inclusiv de Consiliul Local Municipal Brăila. Ca urmare şi ei au votat lucruri şi au impus această taxă de ploaie. Mie îmi pare foarte rău astăzi că ei uită răul pe care l-au făcut, exact ca şi tăierea salariilor, şi vin astăzi şi joacă demagogic, spunând de fapt că primarul Dragomir a modificat sau a crescut taxa pentru apa de ploaie într-o perioadă în care eu nu eram primar al municipiului Brăila. Pe o perioadă în care şeful PNL, domnul Dănăilă, era viceprimar s-au întâmplat toate aceste lucruri privind taxa pentru apa de ploaie, atunci era viceprimar şi nu l-a interesat. A trebuit să ajungă în opoziţie ca să vadă ce era în timpul mandatului lui. Această taxă pentru apa de ploaie era şi este de pe vremea când Dănăila era viceprimar şi nu este instituită de primarul Dragomir”, a declarat Dragomir.

Mai mult, primarul municipiului l-a “înţepat” pe liderul liberalilor brăileni, spunând că i-ar prinde foarte bine să rămână în opoziţie, pentru că aşa, atât el cât şi partidul pe care îl conduce, îşi va da seama de “toate prostiile” pe care le-a făcut pe vremea când avea în subordine CUP Dunărea.

 

Dragomir va propune reducerea taxei pentru apa de ploaie cu cel puţin 50%

În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, primarul Marian Dragomir a comentat şi propunerea PNL-iştilor de a-l mandata pentru depunerea unui proiect de hotărâre la Asociaţia pentru Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Dunărea Brăila, prin care să reducă la zero coeficientul folosit pentru calcularea taxei pentru apa pluvială. Acesta a catalogat acţiunea opoziţiei ca fiind una “tardivă”, în condiţiile în care deja se lucrează la o propunere pentru reducerea taxei.  

“Eu am declarat public de fiecare dată că această taxă pentru apa de ploaie este foarte mare. Vreau să îndrept, şi noi, PSD Brăila, vom îndrepta greşeala guvernului Boc prin care s-a impus o taxă pentru apa de ploaie mărită pentru toţi locuitorii nu doar din municipiul Brăila, ci la nivel naţional. Am discutat la ADI Dunărea, fără a avea mandat de la vreun consilier municipal, fără a fi nevoie să îmi dea mie cineva mandat sau să mă împuternicească ce să spun şi cum să spun, şi la următoarea şedinţă ADI Dunărea vom prezenta propuneri concrete de reducere a acestei taxe într-un mod substanţial şi nu de eliminare completă pentru că, dincolo de populismele unora, trebuie să vedem cum este legal. Susţinem în totalitate reducerea drastică a taxei, dar nu avem în mod legal cum s-o eliminăm complet pentru că la primul control al Curţii de Conturi se va impune ca pentru serviciul prestat cineva să plătească”, a explicat Dragomir.

Edilul Brăilei a declarat că va îndrepta greşeala liberalilor şi va lua măsuri concrete astfel încât brăilenii să nu mai plătească sume enorme pentru apa pluvială. Concret, în următoarea şedinţă ADI Dunărea Brăila, acesta va propune reducerea taxei pentru apa de ploaie cu cel puţin 50%.

“Ne-am întâlnit cu noua conducere a CUP Dunărea, cu doamna Stănescu de la ADI Dunărea, şi urmează să facem o propunere la următoarea şedinţă a asociaţiei la care vor participa toţi primarii. Hotărârea trebuie să fie luată de ADI Dunărea, vom solicita un punct de vedere şi un aviz de la ANRSC, astfel încât să nu existe niciun fel de intrepretare şi vom intra în consiliile locale pentru votarea noii formule care trebuie să fie una care să aducă o economie de peste 50% faţă de ceea ce se întâmplă astăzi”, a spus sursa citată.

 

Ce spune Dragomir, despre campania de strângere de semnături a liberalilor

Primarul municipiului a luat în derâdere campania de strângere de semnături pentru reducerea taxei pentru apa pluvială iniţiată de liberali. Acesta a spus că cele 2.000 de semnături strânse sunt mult prea puţine, în condiţiile în care toţi cetăţenii îşi doresc eliminarea ei, şi a comparat acţiunea celor de la PNL Brăila cu campaniile făcute de Sergiu Diacomatu, fost candidat la conducerea CJ Brăila.

“Am observat un lucru foarte interesant. Au declarat că au strâns 2.000 de semnături (...) Toată lumea din municipiul Bărila ar semna pentru reducerea taxelor. Toţi! Inclusiv eu am declarat lucrul acesta. Am mai văzut astfel de campanii de strângere de semnături la Diacomatu. Sunt foarte curios dacă în acele dosare cu semnături există nume şi de atunci, pentru că să nu credeţi că acelea nu mai există. Există dosarele depuse de Diacomatu. În acele dosare de semnături vom verifica dacă ele sunt dosarele lui Diacomatu. Vom verifica şi le vom transmite tuturor celor care au semnat acolo, că eu, primarul Marian Dragomir, susţin prin măsuri concrete, nu prin acţiuni de imagine falsă şi strângere de semnături, scăderea taxei pentru apa de ploaie. Ba mai mult, îi vom identifica să vedem dacă au semnat în mod real şi vom transmite şi documentele prin care le vom face dovadă că cei care au spus în mod fals că eu am scumpit apa de ploaie, de fapt, chiar ei au votat creşterea preţurilor şi a taxării apei de ploaie. Cu documente!”, a comentat primarul. 

Dragomir a criticat acţiunile liberalilor, spunând că aceştia nu fac altceva decât să ascundă gunoiul sub preş şi să distragă atenţia opiniei publice de la scandalurile în care sunt implicaţi membrii PNL.

“Mai mult, am văzut că aceste acţiuni ale liberalilor încearcă să ascundă problemele reale pe care le au în partid (...): deturnarea atenţiei opiniei publice de la mafia imobiliară, de la matrapazlâcurile cu terenurile. Indiferent cât vor vorbi ei despre un lucru pe care l-au votat, ca de exemplu creşterea preţului la apa de ploaie, proiectul Guvernului PNL şi PDL, nu vor putea să asundă sub preş niciodată afacerile cu familiile la Pădurea Stejaru, cu secretarul general în Lacu Sărat, istoriile şi legendele cu case din centrul istoric al municipiului Brăila, cu retrocedarea Pieţei Concordia şi cu toate celelalte lucruri despre care se discută, de case, credite neperformante, propriri pe salarii, modul în care o persoană care conduce un ditamai partidul trăieşte din 1.600 lei lună. Acestea sunt lucrurile pe care ei încearcă să le ascundă sub preş”, a încheiat edilul Brăilei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro