Tenis: Australia Green a învins Germania în Cupa Hopman | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tenis: Australia Green a învins Germania în Cupa Hopman

Australia Green a debutat cu dreptul la Cupa Hopman, competiţia de tenis rezervată echipelor naţionale mixte, învingând cu scorul general de 3-0 formaţia Germaniei, duminică la Perth.
Daria Gavrilova (21 ani, locul 36 WTA) a dominat-o categoric pe Sandra Lisicki (26 ani, numărul 32 mondial), în faţa căreia s-a impus în două manşe, 6-2, 6-2, potrivit AGERPRES.
Nick Kyrgios (20 ani, locul 30 ATP) a reuşit apoi o victorie în trei seturi, 4-6, 6-1, 6-4, în partida cu Alexander Zverev (18 ani, locul 83 ATP), cel de-al treilea punct al australienilor fiind adus de cuplul Gavrilova/Kyrgios, care s-a impus cu 6-3, 4-6, 10-7 în partida de dublu împotriva perechii Lisicki-Zverev.
Ţara gazdă a Cupei Hopman participă cu două echipe la ediţia cu numărul 29 a acestei competiţii, Australia Green şi Australia Gold, ultima fiind compusă din Lleyton Hewitt şi Jarmila Wolfe.
Australia Gold evoluează în Grupa A, alături de Statele Unite, Ucraina şi Cehia, în timp ce Australia Green a fost repartizată în Grupa B, din care mai fac parte Germania, Franţa şi Marea Britanie.
Azi sunt programate partidele Ucraina - SUA (Grupa A) şi Marea Britanie - Franţa (Grupa B).

Nadal, câştigător la Abu Dhabi

Tenismanul spaniol Rafael Nadal, numărul 5 mondial, a câştigat turneul demonstrativ de la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite), pentru a treia oară în cariera sa, învingându-l în finală, cu 7-6 (7/2), 6-3, pe canadianul Milos Raonic (nr.4).
„Sper ca acesta să fie primul pas în drumul către succese mai importante", a declarat Nadal, recompensat cu un cec în valoare de 250.000 de dolari pentru această victorie.
Jucătorul iberic, care s-a mai impus în 2010 şi 2011 în acest turneu de pregătire în vederea noului sezon, îi succede în palmares britanicului Andy Murray, absent anul acesta de la Abu Dhabi.
În meciul pentru locul 3, spaniolul David Ferrer a dispus cu 6-7 (1/7), 6-4, 10-8 de elveţianul Stanislas Wawrinka.
Sezonul 2016 din circuitul profesionist masculin va debuta oficial luni, cu turneele de la Doha (Qatar), Chennai (India) şi Brisbane (Australia).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro