Tensionarea relaţiilor Rusia - Polonia | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tensionarea relaţiilor Rusia - Polonia

James Sherr, specialist în Rusia şi Eurasia la centrul de reflecţie londonez Chatham House, a declarat că relaţiile dintre cele două ţări erau subminate deja de tensiunile continue privind masacrarea a zeci de mii de polonezi în anii '40, de către trupele sovietice, dar şi de relaţia apropiată a Varşoviei cu Washingtonul.

În momentul accidentului, Kaczynski, soţia sa, Maria, şi înalţi oficiali polonezi mergeau în Rusia pentru a marca 70 de ani de la masacrul de la Katyn. "Katyn a fost cel mai dificil subiect până în prezent. Toată lumea din Polonia ştie că masacrul de la Katyn a fost o parte foarte mică dintr-un efort sistematic al ruşilor de a elimina o întreagă clasă de polonezi", a subliniat Sherr.

Deşi Rusia a recunoscut că trupele sovietice au comis masacrul de la Katyn, în 1990, nu a dat publicităţii documentele care ar permite identificarea făptaşilor, susţine expertului. El a apreciat că ar fi bine pentru relaţiile dintre cele două ţări dacă ancheta privind accidentul ar fi transparentă şi rapidă.

"Este un loc blestemat", a spus fostul preşedinte polonez Aleksander Kwasniewski, referindu-se la Katyn. "Îmi dă fiori pe şira spinării. Aceasta este o rană care va fi greu de vindecat", a adăugat el.

Fostul preşedinte Lech Kaczynski, care a condus Polonia în timpul tranziţiei de la comunism, a numit accidentul "al doilea dezastru după Katyn". "Au vrut să ne taie capul aici, şi aici a pierit şi floarea naţiunii noastre", a adăugat el.
Deşi accidentul nu va schimba, probabil, substanţial, relaţiile Poloniei cu alte ţări, inclusiv planul de a găzdui sistemul de apărare antirachetă, ar putea afecta relaţia cu Rusia. Kaczynski, în vârstă de 60 de ani, un naţionalist înfocat, care a intrat adesea în conflict cu Rusia, se îndrepta spre Katyn în momentul producerii accidentului.

Liderii ruşi, conştienţi de potenţialul accidentului de a provoca tensiuni politice, au transmis imediat condoleanţe Poloniei. Putin s-a întâlnit cu premierul Tusk la locul accidentului, iar Medvedev a spus într-o declaraţie televizată că "toţi ruşii împărtăşesc durerea" polonezilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro