Tentativă de spectacol cu manele în cimitir, de Paştele Blajinilor | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Tentativă de spectacol cu manele în cimitir, de Paştele Blajinilor

• o familie de romi a montat un set de boxe şi o staţie de amplificare, la care ar fi trebuit să dea un recital un lăutar adus de la Afumaţi • loviţi de refuzul categoric al poliţiştilor locali şi jandarmilor, romii au încercat să obţină permisiunea de a pune muzică direct de la conducerea Primăriei • au fost refuzaţi categoric, astfel că restul credincioşilor care au ajuns, ieri, în cimitirul “Sf. Constantin” au putut avea o sărbătoare mai liniştită • ca de obicei, toate cimitirele brăilene au fost pline, duminică şi luni, de credincioşii care au venit să dea de pomană răposaţilor, conform tradiţiei

 

Paştele Blajinilor a umplut din nou aleile cimitirelor brăilene cu credincioşi dornici să respecte tradiţia care cere ca, la o săptămână după marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Hristos, să se dea de pomană la mormintele răposaţilor din familie, pentru ca şi aceştia să se “ospăteze” în lumea de dincolo. În ciuda obişnuitei agomeraţii, lucrurile au decurs anul acesta în mai multă linişte, iar asta şi datorită implicării mai active a autorităţilor locale, ce au interzis cu desăvârşire acele genuri de manifestări care altădată deranjau auzul şi simţul olfactiv al marei mase de credincioşi. Este vorba despre obiceiurile unor familii mai înstărite de romi de a-şi cinsti defuncţii prin adevărate petreceri în aer liber, de la care nu lipseau muzica dată la maximum sau fripturile gătite pe grătare instalate chiar lângă morminte. De data aceasta, Primăria a anunţat încă de săptămâna trecută că nu vor mai fi permise nici instalarea grătarelor în cimitire şi nici alte manifestări ce ar putea perturba ordinea şi liniştea publică. Cu toate acestea, o familie de romi a avut, ieri dimineaţă, o tentativă de a instala în cimitirul “Sf. Constantin” un set de boxe de mare putere, cu staţia de amplificare aferentă, pentru un recital al lăutarului Viorel de la Apărători - din câte se pare un nume cunoscut pentru iubitorii de manele şi muzică lăutărească. Poliţiştii locali şi jandarmii care asigurau liniştea publică în cimitirul respectiv au oprit, însă, recitalul lui Viorel de la Apărători chiar înainte de a începe, spre profunda nemulţumire a romilor. Aceştia deja aşezaseră o mulţime de platouri cu tot felul de bunătăţi pe nişte muşamale întinse direct pe cavourile răposaţilor din familie, iar fără muzică răsunătoare considerau că parastasul nu are niciun farmec. Lezaţi în orgoliu, câţiva reprezentanţi ai familiei au plecat spre Primărie, pentru a obţine direct de la şefii cei mari aprobare pentru folosirea boxelor. Viceprimarul Alexandru Jantea se afla în birou la ora respectivă, astfel că a fost abordat de reprezentanţii romilor. După cum ne-a relatat chiar viceprimarul, cei în cauză i-au vorbit cât se poate de civilizat, rugându-l, dacă se poate, să le permită să îşi folosească boxele în cimitir. “Mi-au spus că aceasta este tradiţia comunităţii rome, aşa se procedează la dumnealor de Paştele Blajinilor. Le-am explicat că cimitirele sunt locuri de reculegere, nu de distracţie, şi că toată lumea trebuie să respecte legile în vigoare, care interzic manifestările muzicale, precum şi folosirea grătarelor în incinta cimitirelor. De altfel, în baza acestei legislaţii a fost emisă de domnul primar o decizie foarte clară în privinţa interzicerii grătarelor şi altor tipuri de manifestări, decizie care a fost afişată la poarta tuturor cimitirelor încă de săptămâna trecută. Regulile sunt valabile pentru toată lumea, nu doar pentru unii dintre credincioşi”, ne-a precizat viceprimarul Alexandru Jantea.

Fără grătare şi manele, Paştele Blajinilor a fost mai civilizat de data aceasta. De altfel, prezenţa mai mare a poliţiştilor locali şi a jandarmilor a descurajat şi actele de cerşetorie care altădată îi agasau pe cei veniţi la cimitir. În rest, totul a decurs conform tradiţiei. Numeroşi preoţi au fost prezenţi, pentru a citi pomelnicele aduse de enoriaşi şi pentru a sfinţi mormintele.

La fel ca şi în alţi ani, numărul mare de participanţi s-a tradus şi într-o supraaglomerare a parcărilor din preajma cimitirelor. Pentru cimitirele de la periferie, o problemă în plus a fost reprezentată de starea străzilor limitrofe. De exemplu, credincioşii care au mers cu maşina până la poarta principală a cimitirului “Sf. Mina”, pe Str. Barbu Şt. Delavrancea din cartierul Chercea, au avut de înfruntat, pe lângă lipsa locurilor de parcare, şi bălţile şi noroaiele formate pe această stradă care nu a mai fost nivelată de ani de zile, deşi este foarte frecventată nu doar de Paştele Blajinilor ci şi în timpul altor sărbători religioase.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro