Termen de judecată în dosarul «Concivia» | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Termen de judecată în dosarul «Concivia»

Astăzi, 24 februarie, este un nou termen de judecată în dosarul "Concivia", dosarul în care Stancu se luptă cu Agenţia Naţională de Integritate fiind pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila a primit permisiunea de a merge la proces, el fiind cercetat sub control judiciar pentru infracţiuni de corupţie. Vineri, în dosarul "Stancu vs. DNA", Tribunalul Vrancea a admis cererea inculpatului Gheorghe Bunea Stancu de încuviinţare a depăşirii limitei teritoriale a judeţului Brăila. Acesta a cerut voie să meargă la Înalta Curte, pe data de 24 februarie, când este programată judecata în dosarul "Concivia".
Reamintim că dosarul "Concivia" nr. 8586/2/2011 a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi pe data de 30 ianuarie 2013, asta după ce, în septembrie 2012, la CA Bucureşti, Stancu a avut parte de o înfrângere. Şi în acest dosar, la fel ca şi în dosarul "Sportul", judecătorii i-au respins acţiunea lui Gheorghe Bunea Stancu, ca nefondată, însă acesta a declarat recurs. În comunicatul din data de 21 septembrie 2011, inspectorii ANI au arătat că, în calitate de şef al CJ Brăila, Bunea Stancu a acordat cinci contracte în valoare totală de 2,7 milioane de lei, fără TVA, firmei "Concivia", pe care o controlează prin intermediul "Bursagrirom" SA, în valoare totală de 2.731.038,86 lei (fără TVA) - aproximativ 638.212 Euro (fără TVA).

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro