Toaletarea copacilor de pe Mihai Bravu, motiv de revoltă printre brăileni | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Toaletarea copacilor de pe Mihai Bravu, motiv de revoltă printre brăileni

• câţiva cititori ne-au trimis pe adresa redacţiei fotografii cu copaci tăiaţi ori toaletaţi, în opinia lor “în exces” • practic, oamenii s-au arătat indignaţi de modul în care au înţeles cei de la “Seroplant” să-şi facă treaba • pe de altă parte, directorul serviciului de utilitate publică susţine că toaletarea ori reducţia unor arbori din zonă a fost făcută la cererea locuitorilor, din cauză că firele de energie electrică interferau cu crengile

 

Mai mulţi copaci de pe strada Mihai Bravu, din dreptul caselor cu numărul 363-375, au fost luaţi în vizor, ieri, de “Seroplant”, lucru ce a stârnit revoltă în rândul unor cititori ai cotidianului “Obiectiv - Vocea Brăilei”. Aceştia ne-au trimis pe adresa redacţiei poze “înainte” şi “după” intervenţia angajaţilor serviciului de utilitate publică, afirmând că salariaţii şi-au bătut joc de copacii din zonă prin modul în care au înţeles toaletarea lor. “Şi-au bătut joc de tei şi i-au tăiat crengile, lăsându-i doar trunchiul”, a fost descrierea ce a însoţit fotografiile.

Directorul “Seroplant”, Ligia Drăgan, ne-a explicat că a fost vorba de o intervenţie a colegilor săi, după ce câţiva locuitori din zonă au făcut sesizări către municipalitate, precum că firele de curent electric pătrundeau printre crengile pomilor, iar în situaţiile în care vântul sufla cu putere, oamenii rămâneau fără electricitate. “Pe Mihai Bravu la 363-375 au fost nişte nuci, iar unul era foarte mare şi i-au făcut reducţie pentru că interfera cu reţelele electrice. Cetăţenii de acolo au făcut sesizare, pentru că în caz de furtună, li se întrerupea curentul electric. Colegii mei au mai avut de doborât un tei, dar până la urmă doar l-au toaletat, pentru că cetăţeanul care locuia în zona respectivă  a zis că-şi asumă responsabilitatea în caz că se întâmplă ceva. Teiul prezenta un început de scorbură. Nimeni nu s-a arătat indignat când au fost colegii mei acolo, de multe ori, cetăţenii din zonă chiar asistă la aceste lucrări. O să trec şi eu prin zona respectivă să văd despre ce este vorba”, ne-a declarat Ligia Drăgan.

Lemnele rezultate în urma intervenţiei serviciului “Seroplant” urmează să ajungă la Direcţia de Asistenţă Socială, de unde vor fi redistribuite către asistaţii social, iar cele care nu pot fi folosite în niciun scop, vor ajunge la groapa de gunoi.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro