Toate asociatiile de proprietari primesc caldura | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Toate asociatiile de proprietari primesc caldura

Incet, dar sigur, iarna isi intra in drepturi, temperaturile exterioare inregistrind o scadere accentuata. De altfel, pentru urmatoarea perioada meteorologii au emis avertizari cu cod galben in ceea ce priveste manifestarea fenomenului de ger. In aceste conditii, asa cum a precizat conducerea SC "CET", toate asociatiile de proprietari si-au deschis robinetele si preiau agentul termic din reteaua de furnizare a caldurii pentru a incalzi apartamentele. "Agentul termic a stat si inca este la dispozitia asociatiilor de proprietari care au vrut sa se incalzeasca zilele acestea. Acum date fiind conditiile meteo asteptam o crestere a consumului de energie termica ceea ce inseamna o crestere a volumului de agent termic facturat catre populatie. Una dintre rugamintile noastre catre clienti este aceea de a plati caldura consumata in sezonul rece trecut pentru a beneficia in continuare de serviciile noastre", ne-a declarat directorul general al SC "CET", Ionel Patrascu.
Legat de pregatirile pentru iarna ale operatorului de termoficare, acesta a explicat ca lucrarile de modernizare la cele 29 de puncte termice, precum si a unui cazan, incluse in programul investitional, au fost finalizate si au fost puse in functiune. "Inca din data de 15 octombrie, am inceput furnizarea agentului termic catre gradinite si scoli, precum si catre blocurile unde au fost efectuate lucrari de contorizare individuala a unor apartamente. De asemenea, si alti consumatori care au dorit agent termic l-au putut lua din retea", a spus sursa citata, adaugind ca in ceea ce priveste stocul pentru gazul metan necesar functionarii pe timp de iarna, acesta este asigurat.
Legat de subiectul pretului de facturare a energiei termice, important de mentionat este ca acesta a fost stabilit saptamina trecuta prin decizie a Consiliului Local Municipal, si este la nivelul anului trecut: 140,51 lei pentru fiecare gigacalorie consumata. De mentionat este ca incepind cu aceasta luna, familiile care au venituri mici primesc ajutoare pentru incalzire. (Dragos G. TUDOSE)

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro