Topless-ul Stefaniei Giannini, ministrul italian al educaţiei, a împărţit Italia în două | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Topless-ul Stefaniei Giannini, ministrul italian al educaţiei, a împărţit Italia în două

Primul topless din „guvernul Renzi", care a devenit indiscutabil fotografia verii, a suscitat o amplă polemică în Italia, informează ABC, preluat de Agerpres. Stefania Giannini, ministru al Educaţiei şi Cercetării, a fost fotografiată în timp ce făcea plajă doar în bikini. Revista Chi, care îi aparţine lui Silvio Berlusconi, a publicat aceste imagini exclusive, subliniind că este „prima oară în istoria Republicii când o membră a guvernului este fotografiată fără sutien".
Imediat reţelele sociale s-au umplut de comentarii de tot felul: de la cele misogine şi acuzaţii de pornografie şi până la invitaţii la demisie. Totuşi, majoritatea opiniilor sunt pozitive şi în apărarea doamnei ministru.
Stefania Giannini, în vârstă de 53 de ani, căsătorită şi mamă a doi copii, era văzută până acum ca o doamnă sobră şi cu ţinută riguroasă: o femeie dedicată familiei, bisericii şi catedrei sale de lingvistică de la Universitatea din Perugia. Nu este de mirare că topless-ul doamnei ministru a provocat un asemenea scandal în Italia.
Ziarele critice cu premierul Matteo Renzi au profitat de pozele doamnei ministru Giannini pentru a ataca guvernul. Alt ziar din proprietatea lui Berlusconi, Il Giornale, a scris sub imagine: „Guvernul dezbrăcat", în timp ce Libero, cotidian apropiat lui Il Cavaliere, notează: „Giannini, ministrul sobru al educaţiei, care interzice fustele scurte şi colanţii, se lasă fotografiată într-o ipostază atât de stânjenitoare".

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro