CFR Călători a anunţat că traficul este deschis la această oră pe toate magistralele de cale ferată, circulaţia trenurilor fiind adaptată în continuare condiţiilor de iarnă cu temperaturi foarte scăzute. "În actualele condiţii managementul de trafic este axat pe reintroducerea graduală a trenurilor în graficul normal de circulaţie în toate zonele în care condiţiile meteo se stabilizează treptat", a comunicat compania.
Pentru preluarea traficului de navetă au fost reintroduse în circulaţie trenurile care asigurau legăturile dintre Buzău - Făurei - Galaţi, Bucureşti Obor - Constanţa, Bucureşti Nord - Piteşti, Bucureşti Nord - Urziceni şi retur, Bucureşti - Târgovişte.
În ceea ce priveşte asigurarea legăturii Sudului ţării cu Galaţi şi Brăila, au fost puse în circulaţie trenurile IR 1571 şi 1572 Bucureşti Nord - Galaţi şi retur, iar la ora 06.15 a plecat din Galaţi trenul suplimentar IR 12794 cu destinaţia Bucureşti Nord. Totodată, la ora 13.40 va pleca suplimentar din Bucureşti Nord trenul IR 12795 cu destinaţia Galaţi.
În continuare, CFR Călători recomandă pasagerilor ca înainte de călătorie să apeleze telefonic Gara CFR din localitatea de plecare pentru informaţii actualizate despre mersul trenului cu care intenţionează să călătorească. Pentru staţia CFR Brăila la numerele de telefon disponibile sunt 0239/619.797 şi 0731/990.864.