Trei litigii la Comisia de Disciplina a FRF dupa meciul FC National - Steaua | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei litigii la Comisia de Disciplina a FRF dupa meciul FC National - Steaua

Comisia de Disciplina a FRF va analiza miercuri, la ora 14.00, trei litigii aparute dupa meciul FC National - Steaua Bucuresti, scor 0-0, disputat duminica, in etapa a XVII-a a Diviziei A, a declarat pentru agentia MEDIAFAX vicepresedintele LPF si al comisiei, Alexandru Boc.
"Noi nu mai avem dreptul de a ne autosesiza. FC Steaua a facut memoriu impotriva lui Constantin Iacov, Valeriu Argaseala (n.r. - directorul executiv al gruparii din Bulevardul Ghencea) tot impotriva lui Constantin Iacov (n.r. - presedintele CA al FC National), in dorinta de a vedea ce probe detine acesta in urma declaratiilor facute, iar FC Dinamo a depus memoriu impotriva lui Gigi Becali (n.r. - finantatorul FC Steaua) vizavi de afirmatiile acestuia", a spus Boc.
Alexandru Boc a adaugat ca observatorul partidei nu a specificat nimic in raport despre incidentele de la pauza si finalul partidei, in care au fost implicati jucatori ai ambelor formatii si antrenorul stelist Cosmin Olaroiu. "In consecinta, acestea nu vor fi analizate", a subliniat oficialul LPF.
Iacov a declarat luni ca nu stie de ce Valeriu Argaseala l-a tot cautat, inaintea meciului din etapa a XVII-a a Diviziei A, incepind cu ziua de simbata. "A sunat, a tot incercat sa vina pe la mine. Ce putea sa discute cu mine inainte de meci? Spunea ca vrea niste invitatii, dar nu vii de cinci ori la club si nici nu suni de 15 ori pentru asta", a comentat Iacov, adaugind ca el nu face meciuri strategice. Valeriu Argaseala a precizat: "Trebuia sa deschida telefonul si ar fi vazut ce voiam. Era sarcina lui de serviciu sa raspunda, pentru ca el nu mai are pe nimeni linga el la club, iar invitatiile el le tine, pentru ca asta voiam, niste invitatii. Era un gest de politete sa raspunda la telefon. Pina la urma, am luat bilete". Argaseala a anuntat, marti, ca il va actiona in instanta pe presedintele CA al FC National, Constantin Iacov, pentru afirmatiile prin care acesta sugera faptul ca ar fi vrut sa-i propuna un aranjament.
Finantatorul stelist Gigi Becali a spus dupa meci ca echipa sa a fost dezavantajata clar de arbitraj si ca la mijloc se afla FC Dinamo, care da bani arbitrilor. Contactat telefonic de MEDIAFAX, Gigi Becali a precizat ca nu se va prezenta la Comisia de Disciplina. "O sa vin intr-o viteza maxima. Cei de la Dinamo, dupa ce ca sint cu musca pe caciula, tot ei sar", a comentat Becali.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro