Trei militari britanici ucisi in Afganisran, intr-un incident intre trupele aliate | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trei militari britanici ucisi in Afganisran, intr-un incident intre trupele aliate

Trei militari britanici au fost ucisi si alti doi raniti in sudul Afganistanului, intr-un foc armat banuit ca ar fi avut loc intre doua brigazi ale trupelor aliate, a anuntat vineri Ministerul britanic al Apararii, citat de Reuters.
"Patrula a fost atacata de insurgentii talibani, iar in schimbul de focuri intens care a urmat, a fost solicitat sprijinul aerian a doua avioane americane F15, pentru combaterea dusmanului", se arata in comunicatul ministerului.
"A fost lansata o singura bomba, si se crede ca explozia i-a ucis pe toti cei trei militari care au fost declarati morti la locul incidentului", adauga documentul.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro