Mergi la conţinutul principal

Trei zile de dirt track pe Municipalul brăilean

• în perioada 1-3 august, publicul brăilean va putea urmări disputele pentru titlurile naționale la seniori, juniori U21 și copii, clasa 125 cmc • organizatori sunt CSM Brăila și CSTA București • favorit la medalia de aur la copii, clasa 125 cmc, este brăileanul Denis Chelu

 

Începând de astăzi și până duminică, pista Stadionului Municipal din Brăila va găzdui Campionatul Național de dirt track. Cele trei etape ale naționalelor vor avea loc pe 1, 2 și 3 august și la ele vor participa sportivi de la patru cluburi, cele mai importante, care sunt și organizatoare, fiind CSM Brăila și CSTA București.

Vineri, 1 august, și sâmbătă, 2 august, competiția începe la ora 16:00, iar duminică, 3 august, startul se va da la ora 11:00. Intrarea este liberă.

Cu mențiunea că astăzi, potrivit informațiilor oferite de Florin Barabașu, startul întrecerilor se va da la ora 16:00, însă înainte va avea loc festivitatea de prezentre a sportivilor care vor concura la Brăila în aceste trei zile.

Conform informațiilor oferite de organizatori, vor avea loc trei etape ale Campionatului Național, la seniori, juniori U21 și copii, clasa 125 cmc.

Organizatori sunt CSM Brăila și CSTA  București în parteneriat cu Primaria Municipiului Brăila, Consiliul Județean și sponsorii enumerați pe afiș.

La clasa 125 cmc, CSM Brăila va fi reprezentată de tânărul Denis Chelu, în vârstă de 12 ani, care recent a participat la Campionatul Mondial în Letonia, unde a obținut 5 puncte, sportiv care are ca obiectiv titlul național. La această secțiune mai participă Denis Cioclei, de 12 ani, și Darius Ispas, 10 ani. La U21 vor concura brăilenii Valentin Chiriță, de 17 ani, și Alexandru Nicolae, de 20 de ani.       

La seniori, clubul brăilean va fi reprezentat de Ștefan Popa, Alexandru Nicolae, Valentin Chiriță și Ionuț Noghea.

“Brăilenii vor avea parte și de o surpriză plăcută”, ne-a declarat Florin Barabașu.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro