Trenul Soarelui intră în circulaţie vinerea viitoare | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trenul Soarelui intră în circulaţie vinerea viitoare

Brăilenii care vor să călătorească spre Litoral cu trenul vor avea de săptămâna viitoare o legătură directă, odată cu lansarea campaniei pe perioada estivală a CFR Călători, numită Trenurile Soarelui. Asta, în contextul în care acum, drumul spre mare nu se poate face decât cu schimbare în Făurei, neexistând, aşa cum spuneam, legătură directă. În anunţul celor de la CFR se precizează că în sezonul estival, începând de vineri, 19 iunie, va intra în circulaţie un tren de rang InterRegio cu plecare la 7.20 din Galaţi şi sosire în Constanţa la ora 11.18, cu precizarea că nu ajunge şi în Mangalia. La întoarcere, trenul va pleca din Constanţa la ora 15.40 şi va ajunge în Galaţi la 21.12. "În trenurile InterRegio, pasagerii au acces la prize pentru a încărca bateria laptop-ului, a tabletei sau a telefonului mobil. Toate trenurile InterRegio sunt dotate cu instalaţii de climatizare. (...) Pasagerii CFR Călători au posibilitatea de a călători la tarife reduse, preţurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gama variată de reduceri disponibile. (...) Un bilet dus-întors are 10% reducere din tariful de transport (...), iar la cumpărarea cu o anticipaţie de peste 21 de zile reducerea este de 25% din tariful de transport (...). Cu oferta Minigrup 2-5 reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online", se arată în comunicatul CFR Călători. În ce priveşte relaţia Galaţi - Constanţa, preţul întreg al unei călătorii la clasa a 2-a este de 65 lei şi de 51 lei pentru elevi şi studenţi, în timp ce o călătorie dus-întors, cu reducerea specifică ajunge la 121 lei/persoană.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro