Trimis in judecata pentru santaj la seful Politiei | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Trimis in judecata pentru santaj la seful Politiei

Parchetul de

pe linga Tribunalul Braila a dispus trimiterea in judecata a inculpatului Constantin Cristea, zis "Aprozar", 43 de ani, recidivist cu o

"coada" de 886 de zile de inchisoare, aflat in prezent in Arestul IPJ, sub doua capete de acuzare: trafic de influenta si santaj. Cunoscut ca

fiind colaborator al unor servicii speciale, Cristea este acuzat ca ar fi pretins si primit bani de la Ioana si Milica Doda, ca sa-l ajute pe

fiul lor aflat dupa gratii, si ca l-ar fi santajat pe insusi inspectorul sef al IPJ Braila, comisarul Catalin Chivu, ca sa-l determine sa-si

dea demisia. Martori ai acuzarii in dosarul "Cristea" sint inclusiv ofiteri ai IPJ Braila, dar si din cadrul Corpului de Control al

Ministerului Administratiei si Internelor.

Acuzat de trafic de influenta

Potrivit rechizitoriului intocmit de procurorul

Laurentiu Valea, de la Parchetul de pe linga Tribunalul Braila, pe data de 12 ianuarie 2006, Ioana Doda l-a denuntat pe Constantin Cristea,

zis "Aprozar", afirmind ca, in 2004, acesta i-ar fi pretins diverse sume de bani. La acea vreme, Florin Doda, fiul denuntatoarei, se afla in

Penitenciar. Cristea, spun reprezentantii acuzarii, "s-a oferit sa-l ajute, in sensul ca, prin relatiile pe care le are la conducerea IPJ,

sa-l transfere pe Doda in Arestul IPJ, pentru a avea reducere de pedeapsa". Alta facilitate era aceea de a beneficia, saptaminal, de

vorbitor. Cum familia Doda stia ca inculpatul "este in relatii bune cu politistii, fiind informatorul acestora si al altor servicii", a mers

"pe mina lui". Sotii Ioana si Milica Doda i-au dat suma ceruta - 400 de euro - precum si 9 milioane de lei, in transe, timp de mai multe

luni. Intr-adevar, la scurt timp, Florin Doda a fost transferat in Arestul IPJ si a beneficiat de vorbitor si de pachet. "Spaga" urma sa

ajunga la politistii care trebuia sa aprobe "vorbitorul", precizeaza anchetatorii. La un moment dat, aflind ca fiul ei nu va beneficia de

nici o reducere de pedeapsa, Ioana Doda nu i-a mai dat nici un leu lui Cristea ba, mai mult, i-a cerut banii inapoi. In aceste imprejurari,

in septembrie 2004, Florin Doda a fost transferat inapoi in Penitenciar. In iarna 2004 - 2005, femeia a mers in audienta la comisarul sef

Antonel Colceag, pe vremea aceea adjunct al IPJ, caruia i-a povestiit ceea ce se intimplase. Adjunctul IPJ i-a promis ca va trimite un

politist ca sa-i ia o declaratie - lucru care nu s-a intimplat. In schimb, Ioana Doda a fost contactata de "Aprozar", care i-a promis ca-i va

restitui banii. Inculpatul i-a restituit partii vatamate numai 6 milioane de lei, motiv pentru care, in final, aceasta a sesizat organele de

ancheta.
In timpul audierilor, Constantin Cristea a negat ca ar fi facut promisiuni sotilor Doda si ca le-ar fi solicitat acestora 400 de

euro si 9 milioane de lei. Nu mai putin de 9 martori audiati in cauza il contrazic pe inculpat, insa ultimul cuvint apartine instantei de

judecata.

Documentele secrete proveneau de la Antonel Colceag

In ziua de 25 aprilie 2006, comisarul Catalin Chivu, inspectorul

sef al IPJ Braila, a formulat plingere penala impotriva aceluiasi Cristea, pentru savirsirea infractiunii de santaj. Potrivit dosarului penal

instrumentat de procurorul Laurentiu Valea, conflictul dintre "Aprozar" si seful Politiei s-a declansat in momentul in care inculpatul a

trimis o sesizare Ministrului Administratiei si Internelor, indreptata impotriva comisarului Chivu. Pentru a verifica cele sesizate,

ministrul a trimis la Braila doi ofiteri - unul din cadrul Corpului de Control al Ministrului de Interne, comisarul sef Eugen D., si unul din

cadrul Directiei de Inspectie Interna a IGPR, subcomisarul Laurentiu P., care au efectuat un control la IPJ, in perioada 31 ianuarie - 2

februarie 2006. Conform procedurii, inspectorii trebuiau sa stea de vorba si cu autorul sesizarii, insa acesta a refuzat sa se prezinte la

sediul IPJ, preferind sa-i intilneasca pe ofiteri la restaurantul "Matteo", de pe B-dul Dorobanti. Procurorul anchetator precizeaza: "Dupa ce

D. Eugen, in prezenta lui P. Laurentiu, a discutat cu inculpatul Cristea Constantin aspectele sesizate, acesta vorbindu-i martorului la

persoana intii si la modul imperativ, i-a spus sa-l schimbe din functie pe inspectorul sef Chivu, ca in caz contrar vor aparea in ziare o

serie de documente compromitatoare, unul dintre acestea prezentindu-l in copie xerox (...) In conditiile in care D. Eugen nu va face ce spune

inculpatul, atunci va avea de suferit daca il acopera pe inspectorul sef pentru faptele sesizate".
La circa doua saptamini, comisarul sef

D. Eugen a fost contactat din nou de catre Cristea, chiar la sediul Ministerului de Interne, insa a refuzat sa dialogheze cu el. In

continuare, ofiterul a luat legatura cu Catalin Chivu, aducindu-i la cunostinta ca inculpatul i-a pus la dispozitie copia xerox a unui

document intocmit de el in anul 2003, mai precis un raport de recrutare a unui informator. La rindu-i, seful IPJ a dispus Serviciului de

Inspectie Interna, in speta scms. Mihai Ignatescu, sa se ocupe de situatie si sa-l informeze in legatura cu mersul anchetei. Intre timp,

Cristea i-a mai pus la dispozitie lui Ignatescu doua copii xerox ale altor rapoarte de recrutare, intocmite de Chivu pe vremea cind lucra in

cadrul Serviciului AEST din cadrul IPJ, spunindu-i acestuia ca, daca respectivul nu-si da demisia, va da publicitatii acele documente

secrete. In final, Ignatescu a aflat ca documentele secrete provin de la comisarul sef Antonel Colceag, care le-a oferit spre publicare unui

redactor de la ziarul "Obiectiv". In rechizitoriu se precizeaza clar ca documentele ii fusesera inminate de redactorul de la "Obiectiv" lui

Cristea pentru ca acesta, la rindul sau, sa le predea anchetatorilor de la Bucuresti, nicidecum in alt scop.
"Scopul cercetarilor a fost

acela de a se stabili imprejurarile in care au fost sustrase acele documente si cum au intrat in posesia lui Antonel Colceag", mentioneaza,

in acest sens, procurorul anchetator.
"In momentul in care Chivu Catalin a apreciat ca inspectia interna a facut verificarile care s-au

impus cu privire la acele rapoarte, a sesizat serviciul abilitat - Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si

Terorism (DIICOT) - Serviciul Teritorial Galati. Procurorii DIICOT au inceput urmarirea penala impotriva comisarului sef (r.) Colceag, intr-o

cauza aparte, in final acesta fiind arestat preventiv - si ulterior eliberat, din cauza unui viciu de procedura -, pentru sustragere de

documente secrete. Pe 1 iunie 2006, Constantin Cristea a fost si el arestat preventiv, la propunerea procurorilor braileni. Cristea a

sustinut, in fata procurorului anchetator, ca nu a folosit actele cu caracter secret in scopul de a-l santaja in vreun fel pe inspectorul sef

al IPJ, comisar Catalin Chivu. Adevarul urmeaza a fi stabilit de instanta.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro