Truică, Andronic şi Mateescu, din nou la DNA | Obiectiv Vocea Brailei Mergi la conţinutul principal

Truică, Andronic şi Mateescu, din nou la DNA

Procurorii DNA susţin că rolul lui Remus Truică în cadrul grupului infracţional organizat pentru retrocedarea fermei Băneasa a fost esenţial şi că, începând din 2006, a promis cumpărătorului de influenţă că poate să îi recupereze averea revendicată nelegal, pretinzând că are relaţii în lumea politică şi în justiţie la cel mai înalt nivel - consilier al prim-ministrului, serviciile unei firme de avocatură de top - prin care poate ajunge chiar la ÎCCJ.
În schimb, Truică a cerut o parte considerabilă din această avere, atât pentru el, cât şi pentru membrii grupului, între 50 şi 80% din fiecare bun care va fi obţinut.
Prin această activitate infracţională s-a cauzat un prejudiciu în dauna statului român de aproximativ 136 milioane euro, sumă care reprezintă totodată folos necuvenit pentru cumpărătorul de influenţă Remus Truică şi asociaţii acestuia în grupul infracţional.

Trafic de influenţă şi spălare de bani

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi agerpres.ro, procurorii Serviciului Teritorial Braşov i-au reţinut pe omul de afaceri Remus Truică pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, spălare de bani, dare de mită şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, pe Robert Mihăiţă Roşu, avocat partener la o casă de avocatură, pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de influenţă, complicitate la spălare de bani şi la abuz în serviciu dacă funcţionarul a obţinut pentru altul un folos necuvenit cu consecinţe deosebit de grave, pe Dan Andronic, consultant politic şi jurnalist, pentru constituire de grup infracţional organizat, în forma aderării, şi complicitate la trafic de influenţă.
În dosar au fost reţinuţi şi Marius Marcovici, administrator al unei societăţi comerciale, consilier, pentru constituire de grup infracţional organizat, complicitate la trafic de influenţă şi spălare de bani, şi Lucian Mateescu pentru constituire de grup infracţional organizat şi complicitate la trafic de influenţă.
Cei cinci urmau să fie prezentaţi aseară la Curtea de Apel Braşov cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053, 0740-080289
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro